„Credința în Dumnezeu e astăzi doar o formalitate, ușor călcată în picioare”
În interiorul instituției Parlamentului României, reprezentantă a unui popor majoritar creștin, se întâmplă tot mai des, din nefericire, să fie propuse, susținute și votate legi care contravin flagrant principiilor și fundamentelor Bibliei și ale Bisericii creștine. Acest lucru ne demonstrează că cei responsabili ori nu cunosc conținutul Bibliei, ori, în cunoștință de cauză, aleg să nu trăiască după preceptele și morala creștină, ori poate că nu le pasă de consecințele actelor pe care le săvârșesc.
Prin faptele politice și personale, parlamentarul român trebuie să fie un model pentru societate, dar și un protector și un garant al respectării drepturilor și libertăților cetățenești, având Biblia ca diriguitor.
La învestirea în funcție, prin ceremonia jurământului de credință, parlamentarul, cu mâna pe Cartea Sfântă, pecetluiește un legământ cu Dumnezeu, prin care făgăduiește devotament față de țară și popor, pe toată durata mandatului pe care îl exercită, întărind la sfârșit: „Așa să îmi ajute Dumnezeu!”.
Ce ar trebui să se întâmple atunci când alesul pune în balanță promisiunea față de Dumnezeu și popor cu datoria față de furnizorii de beneficii, iar talerele se înclină în favoarea celor din urmă? În acest caz, individul, ales sau nu, se descalifică atât ca om, cât și ca bun creștin și trece în tagma impostorilor.
Într-adevăr, există liberul-arbitru, așa cum l-a lăsat și Dumnezeu, care ne permite să alegem între bine și rău, între adevăr și minciună, dar aceste alegeri sunt strict personale, implică conștiința proprie și nu trebuie lăsate să aibă un impact negativ extins. Împinse dincolo de propria persoană înseamnă abuz, pot avea efecte devastatoare la nivelul etosului colectiv și trebuie să fie pedepsite nu numai de legile divine, ci și de cele pământești.
Dacă facem referire la fariseismul, sperjurul, trădarea și oportunismul clasei politice, regula trebuie să se respecte cu celeritate și să fie aplicată cu maximă severitate, fiind vorba despre lideri, formatori de opinie cu expunere publică, care trasează direcții, trenduri, principii, iar faptele lor au impact la nivel național sau chiar extern.
IPS Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, în preajma Sfintelor Sărbători ale Crăciunului 2010, cu puțin timp înainte de moarte afirma: „Biblia din Parlament ar trebui să existe nu doar ca obiect în fața căruia demnitarii își depun jurământul, ci și ca îndreptar pentru legile pe care aceștia le plănuiesc, le votează și le promulgă. Dacă ei ar deschide Biblia numai câteva pagini, atunci în țara noastră nu ar mai exista acte normative menite să legifereze sau să permită... atâtea căi deschise spre dezintegrarea familiei și disoluția societății. E inadmisibil să juri cu mâna pe Biblie și să faci legi împotriva Bibliei!”
Aleșii produși ai unor conjuncturi electorale, slugile sau marionetele dezarticulate, implantate ca roboți de manevră, nu pot fi devotați interesului public, căci nu mai au nici măcar acest liber-arbitru primordial: „Nu poți sluji la doi stăpâni” sau, cu alte cuvinte, „Nu poți să mergi cu Dumnezeu și să alergi cu diavolul”. Ei s-au poziționat înainte de a fi în postura de a alege tabăra și acum punctează pentru stăpâni.
Pe de o parte, deputatul, în calitate de ales al poporului, nu trebuie să uite că datoria sa principală este de a reprezenta interesele alegătorilor. Pe de altă parte, prin ritualul jurământului depus la învestirea în funcția publică, datoria este întărită printr-un legământ făcut cu Dumnezeu, care nu lasă loc de abateri, excepții, derogări. Ne aflăm aici, iar obligația noastră este de a adopta legi bune, cu grijă față de oameni și respect față de Dumnezeu, iar cei care nu se supun acestor principii sunt trădători fără echivoc.
*
## „Revoluția de la Timișoara din 1989”
Se împlinesc 22 de ani de la eliberarea de sub dictatura comunistă, iar meritul primului strigăt pentru libertate și democrație îi revine orașului-martir Timișoara, primul oraș care s-a scuturat de jugul comunist din România.
Din 16 decembrie și până în 22, când Revoluția s-a întins în toată țara, acest oraș a luptat singur împotriva opresiunii comuniste și a schimbat astfel cursul nostru istoric.
În timpul Revoluției din 1989, pe străzile Timișoarei au murit 119 oameni, 392 au fost răniți și 850 arestați. Lupta a fost nedreaptă, inegală, între oameni simpli și neînarmați
corespunzător și forțele echipate și antrenate ale Securității, Miliției, Armatei, activiștilor îndoctrinați, dar revoluționarii au învins, pentru că Dumnezeu, binele și dreptatea au fost de partea lor. Ploaia de gloanțe, arestările, amenințările, asasinatele nu i-au făcut să dea înapoi, și așa libertatea scumpă a fost câștigată. Pe 18 decembrie a căzut pentru libertate, pe treptele Catedralei din Timișoara, Sorin Leia, eroul din Făget, născut în comuna Tomești. Chiar dacă ucigașul său a fost identificat în persoana unui maior de miliție și arestat, în cele din urmă a fost eliberat din lipsă de probe.
Curajul fără margini, jertfa, eroismul, dragostea de țară și libertate a timișorenilor au constituit exemplu și imbold pentru ceilalți români, care au îndrăznit, la rândul lor, să spună _nu_ dictaturii și opresiunii.
„În 20 decembrie 1989, Timișoara a intrat definitiv în stăpânirea populației, transformându-se într-un oraș liber, din marea închisoare care devenise, în acele zile, România”, se arăta în preambulul Proclamației de la Timișoara, din martie 1990. În 20 decembrie, armata s-a alăturat revoluționarilor, iar în 21 decembrie, în Piața Operei, o sută de mii de oameni strigau că sunt gata să moară pentru libertate.
Pentru împușcarea lui Sorin Leia a fost arestat în 1990 maiorul de miliție Sucală Ion, eliberat apoi din lipsă de dovezi.
Revoluția de la Timișoara a fost o revoluție anticomunistă a poporului, despre care se vorbea în toată Europa, și nu o lovitură de stat. La Timișoara și în toată țara s-a murit pentru unitate socială și națională, libertate, democrație, acces la informație și o viață mai bună.
În Timișoara, în decembrie 1989, s-a început o nouă pagină de istorie a țării noastre, plină de încredere și speranță. Timișoara a fost matca creației noii Românii, o Românie care se dorea mai bună, mai unită, fără lipsuri, nevolnicie, deșertăciune, pesimism. Mizeria, cenzura, foamea, dezinformarea, teroarea au fost motivele determinante pentru care cei mai curajoși români au îndrăznit să iasă în stradă și să protesteze în acele zile istorice, ajunși la o stare de profundă saturație, în care nici gloanțele ucigașe nu-i mai împingeau înapoi.
Astăzi, decembrie 2011, la peste 20 de ani de la prăbușirea comunismului, ne întrebăm: oare cât timp va mai trece până să putem afirma cu certitudine că idealurile Revoluției, crezul și dorințele arzătoare ale celor care și-au pus jertfa pe altarul patriei au putut fi împlinite?
*
## „Bugetul de stat pe anul 2012”
Bugetul de stat pe anul următor vizează reducerea deficitului bugetar de la 4,4% din PIB în 2011 la 1,9% în 2012. Bugetul a fost construit pe o estimare în creștere a veniturilor cu 13,5%, față de încasările pentru 2011, iar cheltuielile totale trebuie să rămână constante în 2011 și 2012.
Aceste cifre depind anul viitor de o rată de creștere economică de 2,1%, un scenariu mult prea optimist, în contextul în care funcționăm într-o mare familie europeană, care se confruntă cu probleme dificile.
Prognoza pentru România este prea ambițioasă, potrivit analiștilor economici internaționali, care estimează o „contracție mică, de circa 0,5%, calculată pe baza unei recesiuni profunde în zona euro”, datorată și măsurilor dure de austeritate și expunerii la criza europeană a datoriilor. Pentru UE se prognozează o reintrare în recesiune în 2012, când se va înregistra o contracție de 0,7%, de la plus 1,5%
în acest an, iar pentru zona euro va fi de minus 1,2%, față de plus 1,4% în 2011.
Potrivit presei economice internaționale, care face referire la situația României: „Continuarea austerității nu va face decât să sporească turbulențele, iar dacă situația din zona euro se va agrava, economia României nu va fi în poziția de a realiza creștere”.
Apropierea de zona euro creează certitudini ale unei evoluții mai puțin fericite pentru anul viitor în ceea ce privește creșterea economică, datorită investițiilor, comerțului, remiterilor, precum și legăturilor bancare internaționale. La capitolul exporturi, România are încheiate jumătate din contracte cu zona euro, care cumulează 30% din PIB, iar băncile românești sunt legate ombilical de băncile-mamă grecești și austriece. Băncile grecești dețin 15,8% din activele sistemului bancar din România, în timp ce băncilemamă austriece dețin 31,5%.
Pentru 2012, Guvernul va tăia sumele alocate pentru jumătate dintre ministere, inclusiv educația, cultura, agricultura și justiția, dar și pentru Parlament și Autoritatea Electorală Permanentă – arbitrul alegerilor din 2012 –, majorând însă, inexplicabil, bugetele Administrației Prezidențiale și serviciilor de informații – posibil artizanii oculți ai viitoarelor alegeri. Sunt, de asemenea, incluse pe lista neagră salariile din sectorul public, reducerea locurilor de muncă, înghețarea pensiilor, vânzarea unor companii de stat.
Se intenționează reducerea numărului de locuri de muncă din sectorul public la 1,1 milioane în 2012, de la 1,4 milioane în 2010, deja fiind eliminate 180.000 de locuri de muncă.
Cheltuielile de personal rămân nemodificate în 2012, iar sumele alocate cofinanțării proiectelor realizate cu fonduri UE se ridică la 12 miliarde lei, cu 50% mai mari față de acest an.
Bugetul pe anul 2012 a fost gândit în condițiile în care România, asistată financiar de creditorii externi, trebuie să reducă deficitul bugetar. Pentru aceasta se mizează pe ipoteza creșterii veniturilor și păstrarea constantă a cheltuielilor.
La nivelul veniturilor, un aport semnificativ ar urma să provină din creșterea PIB cu 27 miliarde lei. Guvernul mizează pe o creștere cu 3 miliarde de lei la încasările TVA și un plus de 1,2 miliarde lei la accize, față de 2010.
În 2008, cheltuielile bugetare totale au fost de 190,3 miliarde de lei, pentru ca în 2011 să ajungă la 206 miliarde de lei cheltuială bugetară estimată. Asumând și inflația, totuși creșterea ponderii cheltuielilor în PIB, de la 37% în 2008 la 38% în 2011, ne certifică faptul că ele au un trend crescător.
Din cele 202 miliarde de lei cheltuieli bugetare în 2010, alocările cele mai consistente au fost pentru personal, pensii, bunuri și servicii, investiții, asistență socială, în sumă de 153 miliarde de lei, adică 75% din total. Dacă strategia ieșirii din criză se bazează pe investiții, observăm că, faptic, Guvernul a redus sumele pentru acest capitol cu 25% în 2010, raportat la 2008. La capitolele personal și bunuri și servicii, s-au redus sumele cu doar 6%, respectiv cu 10%.
În ultimii trei ani, FMI a greșit toate prognozele pentru economia românească. În martie 2009 a estimat o scădere a PIB de 4,1% și a fost în realitate de 7,1%, în 2010 a anticipat plus 1,3% și a fost -1,2%, pentru 2011 a prevăzut plus 5,2%, însă se pare că avem doar plus 1,5.
Din cauza estimărilor incorecte, în 2010 nu s-au realizat veniturile preconizate, s-au angajat cheltuieli care nu au putut fi susținute, așa încât s-a ajuns la scăderea salariilor și la creșterea TVA. Tot sub paravanul prognozelor eronate ale FMI, România a cheltuit mult prea mult și a fost nevoită să se
îndatoreze. Înainte de 2008, țara noastră avea una dintre cele mai reduse datorii publice, cu doar 20% din PIB, și a ajuns acum să și-o dubleze.
În ceea ce privește recalcularea pensiilor speciale, pe prima tranșă de 25.000 de pensii recalculate ale militarilor cheltuiala statului a crescut cu 37 milioane de euro, deci pentru toate cele 76.000 de pensii este posibil să fi crescut cu aproape 111 milioane de euro, adică în jur de 480 milioane lei.
Alte 6 miliarde de lei pe an sunt cheltuielile în plus cu dobânzile, care au crescut de la 3,6 miliarde de lei în 2008 la 9,5 miliarde de lei în 2011. Cheltuielile cu dobânzile au crescut de 10 ori în ultimii 6 ani. În ceea ce privește raportul dintre cheltuielile cu dobânzile și cheltuielile cu investițiile, în 2008 investițiile erau de șase ori mai mari decât cheltuielile cu dobânzile. În 2011, cheltuielile cu investițiile sunt doar de două ori mai mari decât cheltuielile cu dobânzile, adică cele din urmă s-au triplat. În acest ritm, se observă că trendul pentru țara noastră este de inversare a raportului, moment în care vom intra în colaps, asemenea altor țări, de tipul Greciei.
În criză nu este realistă întocmirea bugetelor prin estimarea unor venituri în creștere. Cel mult putem să încercăm menținerea constantă a cheltuielilor. Dar ce ne facem când Guvernul micșorează investițiile, reformează sistemul de pensii cu un rezultat în creștere al deficitului, reduce nesemnificativ cheltuielile cu bunuri și servicii, ba mai girează și achizițiile aberante, de tipul unor parcuri la poalele muntelui sau a unor jocuri pe calculator pentru primării?!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.