Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 mai 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ion Călin
Discurs
„Creșterea economică – a lor, suferința – a noastră”
După finalizarea alegerilor interne din PDL și realegerea lui Emil Boc ca președinte, membrii PDL încearcă să tragă o perdea peste luptele interne din partid, dând astfel impresia că, din acest moment, se vor ocupa doar de guvernarea țării.
Astfel, președintele Băsescu nu pierde niciun prilej de a ne comunica perspectivele economice ale României. Dacă întâi a venit criza financiară care ne-a luat pe nepregătite, apoi ieșirea din recesiune, anunțată pentru 2010, acum președintele sare optimist peste estimările Executivului și ale analiștilor, pregătindu-ne pentru o creștere de cel puțin 2% dacă, bineînțeles, nu mai intervine ceva.
Pe ce se bazează președintele când face asemenea afirmații? Poate pe datele Institutului Național de Statistică, care arată că în luna martie exporturile au ajuns la valoarea record de 4,084 miliarde de euro, în creștere cu 16,4% față de februarie.
În schimb, premierul Emil Boc consideră că: „România a redevenit locul unde merită să investești, având în prezent stabilitate macroeconomică, politică și guvernamentală”.
„Optimistul” Boc a crezut, crede și speră că „România poate, în perioada următoare, să iasă din criză și să plece pe drumul consolidării economice”. Pe ce se bazează? Pe faptul că au fost implementate cel puțin 10 reforme care
modernizează statul, dar au avut și menirea de a ajusta deficitele structurale pe care le-a avut România.
Dar oare îl mai crede cineva pe Emil Boc? Realitatea nu pare însă să confirme decât în parte optimismul debordant al premierului. Investițiile străine directe, care în mod teoretic ar trebui să fie atrase de mediul investițional atractiv promovat de premierul Boc, au însumat, în primul trimestru, numai 379 milioane euro, în scădere cu 22% față de perioada similară a anului trecut, și asta după ce 2010 a fost cel mai slab an, începând din 2004, din acest punct de vedere, iar oamenii de afaceri consideră că economia românească se zbate în prezent într-un puternic blocaj financiar și o criză de lichiditate ce se datorează, într-o măsură importantă, și statului. Iar să susții asemenea lucruri demonstrează că nu știi adevărata realitate din economie.
Deci, în viziunea guvernanților, din punct de vedere economic totul este „roz”, cât privește politica, țara are nevoie de stabilitate pentru a nu face „foarte mulți pași înapoi”... Parcă până acum am făcut mulți înainte.
Asta numai în viziunea puterii, pentru că cetățenii nu au resimțit deloc aceste „mărețe realizări”. Poate tocmai de aceea președintele a anulat „Ziua Porților Deschise la Cotroceni”, evitând o baie de mulțime cu fluierături, care să exprime „mulțumirea” pentru măsurile luate.
Pentru că dacă majoritatea populației a avut parte de reduceri de tot felul și de creșteri de TVA, premierul a avut parte de creșteri pe cardurile bancare proprii, la fel și clientela politică a PDL. Poporul are numai de suferit, numai PDL-iștilor le este bine.