Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 octombrie 2009
Declarații politice · retras
Ioan Nelu Botiș
Discurs
„Creșterea plafonului subvenției pentru încălzirea locuințelor”
Reprezint vocea cetățenilor municipiului Bistrița în Parlamentul României și transmit ori de câte ori este cazul atât mulțumirile, cât și neajunsurile din viața de zi cu zi a bistrițenilor.
În ultima perioadă am constatat că tot mai multe persoane sunt nemulțumite de diminuarea cuantumului la subvenția de energie termică de la 615 la 425 lei.
În plină criză economică și în fața unei ierni care nu se anunță a fi foarte blândă, nu este momentul de a reduce ajutorul de încălzire, ajutor pe care se bazează mii de familii din întreaga țară.
Astfel că solicit Guvernului României să revină la Ordonanța de urgență nr. 106/2009 prin care s-au stabilit procentele de compensare pentru factura de energie termică în funcție de venitul pe membru de familie.
Din funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru muncă și protecție socială, solicit Guvernului României creșterea plafonului ajutorului de încălzire pentru perioada noiembrie 2009 – martie 2010 la 700 lei venit net mediu lunar pe membru de familie, pentru a asigura un nivel decent de protecție socială.
În situația în care Guvernul rămâne pe poziția stabilită inițial prin OUG nr. 106/2009, voi propune în plenul Camerei Deputaților o inițiativă legislativă sau un amendament la ordonanța de aprobare, prin care să mărim plafonul până la care se acordă ajutoarele pentru încălzirea locuințelor la 700 lei.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.