Andrei Dolineaschi

„Creșterea rolului pe care îl îndeplinesc interpelările și întrebările, ca modalitate de realizare a controlului parlamentar asupra Guvernului”

Vreau să atrag atenția asupra faptului că, în sistemul constituțional românesc, interpelările și întrebările sunt lipsite de efecte juridice și nu se finalizează prin acordarea unui vot. Dezbaterile pe marginea interpelării sunt oprite de intervenția președintelui de ședință.

Eventual, potrivit art. 112 alin. (2) din Constituția României, republicată, Camera Parlamentului este îndreptățită să hotărască printr-o moțiune simplă cu privire la obiectul unei interpelări, potrivit procedurii parlamentare comune aplicabile moțiunilor simple, iar Guvernul este obligat prin regulament să țină cont de opinia exprimată de Cameră în cuprinsul unei moțiuni simple aprobate.

Referitor la intervalul de timp de două săptămâni (care în practică se prelungește la o lună sau chiar la o perioadă mai îndelungată) scurs între depunerea unei interpelări și primirea răspunsului, apreciez că este suficient de lung pentru ca subiectul adus în discuție să-și piardă actualitatea din punct de vedere politic, social sau economic și să nu mai prezinte interes, cu atât mai mult cu cât acest termen poate fi prelungit prin decizia Camerei legiuitoare, pentru motive temeinice. Cu alte cuvinte, persoana interpelată este nevoită să explice întârzierea în acordarea răspunsului în fața Camerei respective și să solicite un nou termen (de maximum două săptămâni, în cazul Camerei Deputaților și de cel mult trei săptămâni, în cazul Senatului). Pentru că nu sunt stipulate alte limite de timp, subînțelegem că pentru o interpelare în Camera Deputaților se poate acorda un nou termen de mai multe ori. În schimb, art. 163 alin. (4) din Regulamentul Senatului dispune că această Cameră poate acorda un singur termen suplimentar.

Într-o privire comparativă, se remarcă, de exemplu, că în art. 115 din Constituția Poloniei este reglementată obligația prim-ministrului și a celorlalți membri ai Guvernului de a răspunde interpelărilor în 21 de zile.

În Germania, interpelările se înscriu pe ordinea de zi a ședinței Bundestagului în termen de 15 zile de la data publicării lor, ceea ce înseamnă că nu este prevăzută o dată fixă, ci un termen maxim, în vederea evitării eventualelor abuzuri.

În opinia mea, și în Parlamentul din România această etapă procedurală ar trebui să implice, pe de o parte, prezentarea interpelării și, pe de altă parte, acordarea răspunsului la interpelare, dar și prezentarea punctelor de vedere ale grupurilor politice, respectiv ale altor parlamentari. În acest fel, interpelările pot să genereze o scurtă dezbatere asupra problemelor ridicate, iar miniștrii nu au dreptul de a se opune discutării unei interpelări, la fel cum nu pot refuza acordarea răspunsului.

Cu toate acestea, din interpretarea sistematică a prevederilor regulamentare din România rezultă că dezbaterea interpelării implică numai intervenția persoanei care interpelează și a celei interpelate, fără a putea interveni alți deputați ori senatori, după caz, sau grupurile parlamentare, altele decât cel care a adresat interpelarea.