Miron Ignat

„Crimeea s-a reîntors acasă”

Printr-un gest nechibzuit, acum 60 de ani, peninsula Crimeea a fost ruptă de patrie și dăruită fără voința populației autohtone unei alte țări, care nu avea nicio legătură tradițională cu Crimeea. Reîntoarcerea istorică s-a realizat pe data de 16 martie 2014.

Referendumul a avut două întrebări în cele trei limbi folosite pe teritoriul peninsulei Crimeea, și anume:

- Doriți să vă întoarceți la Rusia?

- Doriți să rămâneți în continuare cu Ucraina?

Cu o participare la vot de peste 82% la referendum, populația Crimeei a votat cu încredere, în proporție de peste 95%, reîntoarcerea la patria istorică Rusia.

Referendumul s-a desfășurat pașnic, fără violențe, fără tulburări, fără Maidan și a fost supravegheat de 135 de observatori din 23 de țări, chiar și din unele țări ale Uniunii Europene.

Orice cetățean de bună-credință își pune întrebarea: ce i-a determinat pe locuitorii peninsulei Crimeea să organizeze referendumul din 16 martie 2014?

Răspunsul este clar și fără echivoc: evenimentele de pe Maidanul din Kiev – susținute de unele persoane cu interese în destabilizarea Ucrainei.

Acești manifestanți pașnici – sau foarte pașnici, în relatările mass-mediei occidentale – au venit la demonstrația de pe Maidan bine pregătiți, bine organizați, bine echipați și bine dotați cu bâte de baseball, lanțuri și bastoane de cauciuc, cocktailuri Molotov și le-au utilizat din plin.

Trebuie remarcată o realitate: faptul că, în anumite zile, în fruntea acestor manifestanți pașnici se aflau unele personalități de rang înalt sau chiar foarte înalt din unele țări ale Uniunii Europene, ai Parlamentului European și chiar de peste ocean.

Din nou am o întrebare: oare acești lideri din țările care se declară superdemocratice i-au îndemnat pe cei prezenți pe Maidan să demonstreze pașnic sau au îndemnat la violență și la folosirea cocktailurilor Molotov?

Mai trebuie remarcat încă un fapt fără precedent petrecut la Kiev, act ce va fi consemnat de istorie. Pe data de 21 februarie 2014, miniștrii din trei țări membre ale Uniunii Europene, în numele demonstranților superpașnici, au negociat cu Guvernul existent la acea dată în Ucraina. S-a semnat și un protocol, s-a luat angajamentul că acest protocol va fi respectat întocmai și necondiționat. Rezultatul a fost neașteptat. Guvernul a respectat cele asumate, pe când reprezentanții care au semnat în numele opoziției nu și-au respectat semnăturile și revoluția a continuat cu cocktailuri Molotov și cu lunetiști până când câteva zeci de demonstranți și-au pierdut viața. Scopul revoluției a fost atins, s-a instaurat un guvern nou care a luat de îndată două hotărâri istorice:

- interzicerea folosirii altor limbi pe teritoriul Ucrainei;

– semnarea tratatului de asociere cu Uniunea Europeană. Carta europeană a limbilor minoritare sau regionale adoptată anterior a fost uitată.