Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 septembrie 2008
other · adoptat
Petru Călian
Dezbateri procedurale legate de votul asupra moțiunii 27
Discurs
## „Criza adopțiilor în România”
Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului a înregistrat anul trecut un număr de peste 1.700 de copii abandonați în unitățile sanitare. Conform Oficiului Român de Adopții, aproximativ 1.000 de copii au fost adoptați până la sfârșitul anului 2007.
Prejudecățile, legislația defectuoasă și dezinformarea sunt numai câteva dintre variabilele care afectează procesul adopției. Prezența părinților naturali ai copilului la toate etapele procesului de adopție încalcă prevederile referitoare la confidențialitatea care ar trebui să caracterizeze procesul.
În pofida numărului mare de familii care doresc înfierea unui copil, în centrele de plasament din țară există azi peste 25.000 de minori dornici a fi luați acasă. Noile reglementări îngreunează procesul adopțiilor, deoarece, în speranța unei posibile reintegrări a copilului în familia naturală, care, de altfel, l-a părăsit, reduc șansele acestuia de a fi adoptat încă de la o vârstă fragedă. Demersurile efective de reintegrare a copilului în familia naturală durează extrem de mult, copilul fiind declarat abandonat dacă pe o perioadă mai mare de 6 luni părinții naturali și-au manifestat dezinteresul față de acesta în mod voit. Din cauza sistemului, foarte mulți copii nu sunt declarați adoptabili decât la vârste foarte mari, când nimeni nu îi mai dorește.
Noua procedură defavorizează părinții adoptivi, deoarece aceștia stau la dispoziția acordului exprimat în fața instanței de către părinții naturali, care conform noii proceduri sunt obligați să se prezinte în instanță la toate etapele procesului. Astfel, înfierea poate lua diferite întorsături, de la șantaj și corupție până la anularea procesului de adopție, în funcție de dorința schimbătoare a părinților naturali.
Mii de copii, ale căror zile se scurg între dezolare și speranță, sunt victimele unui sistem deficitar, ale unor reglementări și procese de cursă lungă care la final nu le oferă decât un viitor incert, cu prea puține șanse pentru o viață mai bună, în sânul unei familii cu principii sănătoase.
Consider că actuala legislație existentă în domeniul adopțiilor necesită anumite modificări înspre simplificarea procesului de înfiere, care a devenit mult prea îndelungat și greoi, în ciuda dorinței și a bunăvoinței numeroaselor familii de români pregătiți pentru a oferi o șansă celor părăsiți în diferite centre de plasament. În scopul simplificării procedurii de adopție este necesară conlucrarea mai multor legi. Se impune realizarea unor modificări asupra Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopțiilor, asupra Legii nr. 47/1993 cu privire la declararea judecătorească a abandonului, precum și asupra Legii privind Codul familiei. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .