Mihai Lupu

„Criza economică” a devenit unul dintre elementele de referință principale în intervențiile publice ale membrilor cabinetului Emil Boc. Practic,„criza” este prezentă peste tot și, în combinație cu „greaua moștenire a Executivului anterior” — de asemenea, des invocată, poate explica aproape tot, căci transferă în mod injust responsabilitatea actualului Guvern ori dincolo de granițe, ori în trecut.

În același timp, în contradicție cu principiile generale enunțate în partea sa introductivă, Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2009 include creșteri substanțiale ale cheltuielilor pentru Administrația Prezidențială și pentru cele două Camere ale Parlamentului. Astfel, potrivit datelor, suma acordată instituției prezidențiale în 2009 este de aproape 49 de milioane de lei, față de puțin peste 33 de milioane de lei, bani alocați anul trecut. De asemenea, pentru Senat și Camera Deputaților sunt prevăzute creșteri bugetare de aproximativ 30, respectiv 20 de procente, în raport cu 2008.

Dincolo de un incontestabil caracter electoral, această opțiune a Guvernului Emil Boc mai prezintă o trăsătură fundamentală: induce o desolidarizare majoră a politicienilor de restul populației, pentru care proiectul de buget a fost elaborat pornindu-se de la premisele reducționiste ale inevitabilei crize economice.

Ca deputat în Parlamentul României, declar deschis că eu nu ader la o astfel de poziție. Dimpotrivă, cred că membrii Legislativului, indiferent de formațiunea politică pe care o reprezintă, ar trebui să dea dovadă că înțeleg această situație grea în care se găsește țara și, printr-un gest cel puțin simbolic, să decidă, măcar pe perioada crizei, reducerea cheltuielilor în instituțiile în care își desfășoară activitatea.