Ion Stan

„Criza profundă a României – o guvernare a incompetenței, minciunii și trădării naționale. Boc și camarilele Palatelor Cotroceni și Victoria distrug o țară și batjocoresc un popor”

Nu este pentru prima dată în istoria României când în fruntea treburilor țării se află personaje ale căror raționamente, discursuri publice și acte de guvernământ se cer expertizate de psihiatri.

Un președinte al Consiliului de Miniștri din timpul regelui Carol I, când îl lovea damblaua, se credea câine și intra sub masa de consiliu, mârâia, lătra și apuca cu dinții câte un crac de pantaloni al vreunui ministru... Regele l-a trimis pe primul său ministru la Paris, însoțit de un aghiotant regal, ca să-l vadă un celebru psihiatru. După ce l-a consultat, profesorul l-a întrebat pe aghiotant: „Ce ocupație are domnul?” „Primministru”, a răspuns cel întrebat. „De cât timp?” „Vreo zece ani!” „Ce țară fericită!”, a exclamat celebrul psihiatru.

În exemplul strict autentic, era vorba de un nebun deloc periculos, cunoscut ca atare și acceptat cu înțelegere. Până să se creadă câine, fusese un mare om politic, care a adus importante servicii țării sale și are și astăzi un loc de cinste în istoria României, continuând a fi venerat în partidul său.

Bolnavii care ne guvernează astăzi nu fac parte din categoria celor ajunși la vârsta în care dau în mintea copiilor. Dimpotrivă, au vigoare, sunt animați de mari orgolii, iar boala lor li se trage numai de la putere, care le-a luat mințile.

Nebunii care și-au pierdut mințile în beția puterii conduc țara cu dispreț pentru locuitorii ei, cred numai în adevărul lor, refuză să se supună legilor țării, pe care le înlocuiesc cu legile lor strâmbe, impuse cu de-a sila, după ce și-au întocmit și propria lor majoritate parlamentară, prin alegeri trucate,

alianțe trădătoare și comploturi împotriva opoziției democrate.

În fruntea Guvernului României se află un specimen dintr-o ciudată și perfidă specie a androizilor politici, creat parcă în laboratoarele nebunului Frankenstein.

Androidul din fruntea Guvernului și șeful său din Bulevardul Geniului (ce ironie!) ne-au spus că nu vom avea criză și nu vor îndatora poporul Fondului Monetar Internațional. Au mințit cu nerușinare și, în marea lor nesimțire, nici măcar nu și-au cerut scuze.

În aprilie 2009, exact la 20 de ani după ce România a terminat de rambursat – cu ce sacrificii, se știe – împrumutul de 14 miliarde de dolari, România este din nou îndatorată, de Băsescu și Boc, cu vreo 30 de miliarde de euro, o sumă de circa 3-4 ori mai mare decât cea împrumutată de Ceaușescu.

Efortul făcut de popor pentru rambursarea datoriei regimului abolit s-a regăsit în tot ceea ce guvernele de după 1990 au consumat, privatizat ori risipit pentru cumpărarea propriei legitimități, răsplătirea clientelei politice și crearea capitaliștilor de carton, precum și în cvasitotalitatea infrastructurii economice și edilitar-gospodărești a țării. Toți miliardarii și milionarii României să-i poarte veșnică recunoștință lui Ceaușescu. Dacă nu economisea el, de unde acel prim ori mai multe milioane despre care nu se întreabă?