Camelia Gavrilă

„Criza resurselor umane – contexte, dificultăți și provocări. Soluții urgente”

Este de notorietate faptul că în perioada postdecembristă țara noastră s-a confruntat cu un acut fenomen al șomajului, atingând, la un moment dat, un procentaj al forței de muncă neocupate de aproximativ 11%, în anul 1998. Vorbim despre o etapă dificilă, numită „de tranziție”, erau acei ani în care România era marcată de convulsii în plan economic și social, pe măsura trecerii de la economia etatistă la cea bazată pe liberul schimb.

Odată cu maturizarea societății, cu atingerea unui grad relativ ridicat de stabilitate politică, dar, mai ales, cu integrarea în structurile europene și euroatlantice, economia națională a căpătat alte dimensiuni. Țară cu resurse, în special naturale, și cu mână de lucru relativ ieftină, România a devenit un punct de atracție nu numai pentru investitorii autohtoni, ci și pentru cei străini. Treptat, economia a început să se stabilizeze, să se dezvolte și să se diversifice, singura perioadă de contracție acută înregistrându-se, evident, în anii crizei economice mondiale care a debutat în 2008. De altfel, în ultimii ani, economia națională a înregistrat constant una dintre cele mai substanțiale creșteri economice din Uniunea Europeană și una dintre cele mai scăzute rate ale șomajului.

Declarația politică de astăzi semnalează confruntarea actuală cu o problemă la fel de gravă precum cea creată de criza economică: o acută criză a resurselor umane, fenomen posibil de anticipat de câțiva ani, nu doar o criză sectorială, ci una generalizată, care pare a se extinde spre toate componentele economiei naționale. De asemenea, ne propunem să explorăm măsuri, soluții posibile, provocări ce se cer analizate.

În mod firesc, orice fenomen care se produce într-o societate, inclusiv problema resurselor umane deficitare, își are logica sa, propriile sale explicații.

În primul rând, piața forței de muncă plătește astăzi tribut fenomenului de îmbătrânire a populației active, datorat în principal exodului masiv al forței de muncă tinere spre țările din vestul continentului. Datele furnizate de Institutul Național de Statistică indică faptul că în toți acești ani aproximativ 2,8 milioane de cetățeni români apți de muncă au ales să-și trăiască viața în afara granițelor țării, majoritatea acestora preferând migrația din rațiuni economice. Alte statistici, precum cele realizate de Organizația Națiunilor Unite, indică un număr de emigranți români foarte apropiat de 3,5 milioane. Toate aceste cifre și statistici îngrijorează profund, prin amploarea fenomenului și dificultatea diminuării acestuia. Dintre țările de destinație se desprinde detașat Italia, unde se estimează că ar trăi, în prezent, aproape un milion și jumătate de români, urmată de Spania, cu aproape un milion de persoane, și Marea Britanie, unde se înregistrează, în pofida Brexitului, în jur de 400.000 de conaționali.