Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 februarie 2012
Informare · adoptat tacit
Ioan Oltean
Discurs
Cu 167 de voturi pentru, 4 abțineri și niciun vot împotrivă, acest proiect de lege a fost adoptat, spre bucuria și satisfacția multora, dar și spre insatisfacția altora.
Continuăm votul nostru final mulțumind celor care au insistat – și se află la balcon – pentru ca această lege să fie astăzi adoptată.
Mulțumim lui Doru Mărieș și celor care l-au însoțit.
5. Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, reexaminată la cererea Președintelui României, lege cu caracter organic. Comisia pentru muncă propune respingerea cererii de reexaminare și adoptarea legii cu amendamente, în sensul respingerii ordonanței de urgență a Guvernului.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Vă rog să vă pronunțați prin vot.
168 de voturi pentru, 3 împotrivă, 2 abțineri.
Proiectul de lege a fost adoptat în sensul respingerii ordonanței de urgență a Guvernului.
6. Proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii.
Lege cu caracter organic.
Comisia pentru muncă propune adoptarea proiectului de lege.
Guvernul este inițiator.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Vă rog să vă exprimați prin vot.
171 de voturi pentru, 3 împotrivă, nicio abținere. Proiectul de lege a fost adoptat.
7. Proiectul de lege pentru corelarea unor reglementări privind facilitățile de călătorie, corespunzător noilor categorii de trenuri.
Lege cu caracter organic.
Comisia pentru industrii propune adoptarea proiectului de lege.
Guvernul este inițiator.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Votul dumneavoastră, stimați colegi.
173 de voturi pentru, 2 împotrivă, nicio abținere. Proiectul de lege a fost adoptat.
8. Proiectul de lege privind scoaterea din fondul forestier național a unor terenuri aflate în proprietatea publică a statului și transmiterea acestora din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, Direcția Silvică Neamț, în administrarea Consiliului Județean Neamț, în vederea realizării obiectivului de investiții „Protecție și consolidare infrastructură, calibrare albie și apărări de maluri pod b.a. pe DJ 207C peste Siret km 6+075, comuna Ion Creangă”, județul Neamț.
Lege organică.
Comisia juridică și Comisia pentru agricultură propun adoptarea proiectului de lege.
Guvernul nu susține acest proiect de lege. Camera Deputaților este Cameră decizională.
Vă rog să vă pronunțați prin vot.
169 de voturi pentru, 2 împotrivă, 2 abțineri. Proiectul de lege a fost adoptat.