Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 octombrie 2010
Informare · Trimis la votul final
Cornel Știrbeț
Discurs
„Cu ce ne mai amenință PSD?”
Guvernul Boc, PDL în ansamblul său, dar și partidele care fac parte din coaliția aflată la guvernare, și-au propus și urmăresc cu perseverență, asumându-și toate riscurile politice și toate pierderile electorale, implementarea unor reforme majore, fără de care este cert că România nu va putea ieși din fundătura în care au aruncat-o guvernările anterioare.
Legea pensiilor, Legea salarizării unitare, Legea accelerării proceselor în justiție, Legea educației, adoptarea Codului penal, a Codului civil și a celor două coduri de procedură, civilă și penală, sunt doar câteva dintre cele mai importante măsuri legislative care vor contribui decisiv la modernizarea societății românești.
Unele dintre acestea presupun anumite sacrificii din partea românilor, pentru că altfel nu pot fi corectate gravele greșeli ale trecutului. Din păcate, nu numai că nu există o solidaritate a tuturor forțelor societății, dar atât partidele din opoziție, cât și sindicatele se împotrivesc oricăror reforme și incită populația să se revolte, chiar dacă înțeleg perfect necesitatea reformelor pe care le resping cu ipocrizie, numai din dorința de a marca unele câștiguri electorale.
Sunt lansate pe piață tot felul de aberații politice: guverne din umbră sau de umbre, guverne alternative, programe de guvernare, care de care mai neverosimile și mai hilare, toate dovedindu-se a fi însă doar jalnice diversiuni politice, lipsite de credibilitate, dar demne de orice antologie a umorului involuntar.
Crin Antonescu a dat navală în media cu un așa-zis program de guvernare, numit pompos „Statul liberal” și subintitulat „A doua modernizare a României”. A doua, pentru că pe prima au înfăptuit-o deja, împreună cu PSD, pricopsindu-ne cu „modernizarea” lor încă de pe vremea lui Tăriceanu, consecința fiind aruncarea țării într-un haos economic și financiar din care tocmai ne zbatem să ieșim.
Cum nici PSD nu putea rămâne mai prejos, a lansat, la congresul din 16 octombrie, „(...) cel mai democratic program de guvernare realizat până acum”, așa cum ne-a asigurat, candid, Victor Ponta. Am parcurs cu atenție, dar și cu stupoare documentul intitulat „România corectă – România socială”, care cuprinde fix 100 de soluții de guvernare marca PSD, structurate pe capitole: pentru prima zi, pentru prima lună, pentru primul an, pentru primul mandat, dar și viziunea PSD pe termen ceva mai lung, până hăt, dincolo de anul 2020.
Va fi bine! Asupra românilor se va revărsa Cornul abundenței, peste tot va curge numai lapte și miere, iar maidanezii vor umbla fericiți cu covrigi în coadă prin satele și prin orașele țării, aflată sub guvernarea PSD.
Încă din prima zi, salariile bugetarilor vor fi readuse la nivelul de dinaintea reducerii lor cu 25%!
Acum depinde și când va fi „prima zi” a guvernării PSD, pentru că dacă va fi peste câțiva ani, atunci cu siguranță că