Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 octombrie 2013
Informare · informare
Iulian Iancu
Discurs
Cu excepția SRI, SIE, ca să nu se înțeleagă greșit care servicii!
Stimate domnule președinte,
## Stimați colegi,
Comisia pentru industrii și servicii a fost sesizată pentru dezbaterea în fond cu proiectul de lege menționat.
## Proiectul a fost adoptat de Senat.
De asemenea, are avizele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, Comisiei juridice, de disciplină și imunități și se referă la reglementarea, modificarea, completarea Ordonanței nr. 27 privind transporturile rutiere, în sensul reglementării mai stricte a modalității de realizare a transportului rutier contra cost de mărfuri, în trafic național, cu vehicule rutiere destinate prin construcție și echipate pentru transportul de persoane, precum și a transportului rutier, contra cost, de vehicule rutiere defecte sau care sunt avariate, în scopul prevenirii unor evenimente rutiere cu consecințe extrem de grave.
În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, în unanimitate, să propună plenului adoptarea Proiectului de lege privind modificarea și completarea Ordonanței nr. 27, cu amendamente admise.
Vă reamintesc că are caracter organic.
7. Următorul proiect de lege este Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 11/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței nr. 27 a Guvernului privind transporturile rutiere.
Inițiatorul?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.