Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 mai 2017
Declarații politice · adoptat
Vasile Axinte
Discurs
Cu îngăduința dumneavoastră, astăzi vă voi prezenta declarația politică intitulată „Este România pregătită pentru preluarea președinției rotative a Consiliului UE?”.
România va prelua la 1 ianuarie 2019 președinția rotativă a Consiliului UE, după mandatul Austriei. Evident, Guvernul României se pregătește deja pentru acest lucru, într-un moment în care Uniunea Europeană încearcă să treacă de momentul Brexit. Situația la nivel european însă poartă un mare semn de incertitudine, deoarece din ce în ce mai multe formațiuni politice ale statelor membre susțin părăsirea marii familii europene, iar această idee pare să capete din ce în ce mai mulți adepți, chiar și la nivel de electorat național.
Așadar, nu știm dacă până în 2019 nu vor exista și alte „recidive”, de genul „Frexit” sau „Grexit”.
Revenind la politica națională, cetățenii români au rămas uimiți de slalomul pe care îl face Președintele României în problematica „Europei cu două viteze”. Astfel, putem conchide că avem un președinte cu două puncte de vedere diferite, unul pentru „interior” și altul pentru „exterior”.
Ultima declarație a președintelui Iohannis ar putea, de asemenea, să ridice alte semne de întrebare. Comportându-se ca un veritabil șef al Guvernului, după exemplul administrației prezidențiale din perioada 2005–2014, președintele nostru riscă un nou conflict constituțional pe tema reprezentării României la lucrările acestui organism, trasând liniile directoare politicii Ministerului Afacerilor Externe: „Nu avem timp de pierdut, prioritatea zero a MAE trebuie să fie pregătirea președinției rotative din 2019, precum și oportunitatea organizării, în acel moment, a Summitului Parteneriatului estic.”
Apreciem grija președintelui cu privire la exercitarea atribuțiilor de politică externă prevăzute de Constituția României, însă am dori ca Domnia Sa să lanseze „ultimatumuri politice” și în materia accederii României la Spațiul Schengen sau în privința ridicării MCV-ului pe justiție.
Cel puțin în cel de-al doilea domeniu semnalat, intervenția Domniei Sale ar fi chiar de așteptat, de vreme ce partidul de opoziție din rândul căruia provine susține exact contrariul, adică menținerea MCV-ului pe justiție, de frica corupției la nivel instituțional. Paradoxul vine tocmai din faptul că, deși în ultimii ani am avut cele mai multe arestări preventive din Europa, am avut totuși cei mai puțini infractori dovediți, raportat la numărul condamnărilor definitive, astfel încât nu putem înțelege această opinie „de dreapta”.
Ținând cont de toate cele precizate, în situația în care Președinția României nu recunoaște drepturile șefului Guvernului în materia pregătirii preluării președinției rotative a Consiliului UE, este pregătită România pentru o asemenea provocare?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .