Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 septembrie 2017
other · adoptat
Tudorel Toader
Discurs
Cu privire la evoluțiile înregistrate în reforma justiției pe perioada ultimilor 10 ani, când eu eram judecător la Curte, vă asigur că am contribuit la îndreptarea lor, prin zecile de decizii de declarare a neconstituționalității acelor măsuri de reformare.
Fac trimitere, domnule deputat, la Legea nr. 247/2005, cu privire la reforma în domeniile proprietății și justiției, deși acolo e un principiu al faptului că proiectul de lege trebuie să fie omogen și să nu cuprindă o paletă foarte largă de domenii de reglementare care să se includă într-un singur pachet. Acea lege de reformă a adus modificări profunde, și s-a mai subliniat aici, astăzi, la cele trei legi ale justiției. Legea a fost adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului, deci fără transparența aceea și dezbaterile publice.
Legea aceea a generat ulterior foarte multe decizii de neconstituționalitate, încât despre justiția procedurii și constituționalitatea acelei... numite reforme îngăduiți-mi să nu repet, doar să adaug că este vorba de foarte, foarte multe decizii care, în conținut, aproape au schimbat filosofia reformei la care v-ați referit.
În altă ordine de idei, doamna deputat a făcut o remarcă cu un iz ușor de trecut, să nu spun altfel, spunând că PNL-ul a avut încredere în mine în 2006 și 2007... și m-ați reevaluat, da, când m-a propus și, sigur, dumneavoastră m-ați votat, un vot a fost împotrivă, deci cu aproape unanimitate..., dar din formularea acestei pierdute încrederi rezultă că suntem cu mult în urmă, dar vă asigur că am convingerea și de actualitate, nu numai de trecut. Așa se face că, dacă acceptam propunerea PNL-ului, astăzi, cu siguranță, puteam să ocup un fotoliu de deputat sau unul de senator, încât încrederea nu e chiar pierdută în timp. Tind să cred că e și actuală!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.