Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 iunie 2015
Informare · respins
Maria Andreea Paul
Informare privind afilierea domnului deputat Gheorghe Roman la Grupul parlamentar al PNL
Discurs
Partidul Național Liberal a votat în favoarea acestui Cod fiscal. Este cert că astăzi avem un cod fiscal mai bun decât precedentul. 46 de amendamente ale PNL au fost admise și regret că alte 231 de amendamente ale PNL au fost respinse.
Cel mai important amendament din această reformă amplă fiscală aparține Partidului Național Liberal: diminuarea TVA la 19 procente.
La 140 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal, de la reforma sistemului de învățământ, astăzi ne punem amprenta finală asupra reformei fiscale.
Această măsură poate să fie compensată prin creșterea ratei de colectare de la 58% la 73% pe TVA. Aceasta este ținta pe care Partidul Național Liberal o cere instituțiilor responsabile din actualul și viitorul Guvern, pentru colectarea TVA din marea evaziune. Azi, România este campioana europeană la necolectarea veniturilor din TVA, adică avem cea mai mare diferență între ceea ce ar trebui să încasăm și ceea ce nu încasăm.
Evaziunea fiscală din TVA se ridică la 12% din produsul intern brut, deci este spațiu pentru a compensa această măsură.
Taxe mici înseamnă însă instituții mai puternice și avem obligația să le construim. Mai concret, România, cu o cotă standard de TVA de 24%, încasează circa 8 procente din produsul intern brut. Bulgarii, vecinii noștri, cu TVA de 20%, încasează 9 procente din produsul intern brut. Deci au TVA mai mic și încasează mult mai mult decât noi, în România.
Închid cerând acestui Guvern totodată, în regim de urgență, să retrimită Comisiei Europene Programul de convergență...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.