Gheorghe Ana

## „Cu sau fără FMI?”

Intervenția Președintelui României, Traian Băsescu, în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului României a generat discuții în principal pe două teme: mesajul pe care domnul Traian Băsescu l-a dat și durata foarte scurtă a intervenției Domniei Sale.

Mesajul Președintelui s-a dorit a fi unul de ultimatum privind respectarea condițiilor impuse României prin semnarea Acordului cu FMI. Moratoriul solicitat de președintele Traian Băsescu partidelor parlamentare pe o perioadă de 30-45 zile nu este altceva decât amenințarea opoziției că dacă nu se va înțelege cu puterea pentru a aproba în Parlament cele trei legi, Legea salarizării unitare, Legea educației și Legea bugetului pe 2011, atunci România va încălca tratatul cu FMI și va intra în incapacitate de plată, neputând achita în luna decembrie salariile bugetarilor și pensiile. Responsabilă de acest dezastru nu va fi decât

opoziția, care nu înțelege importanța momentului și a solicitării președintelui.

Această strategie de președinte-jucător pune clasa politică într-o dificultate voită, pentru ca populația să uite că în urmă cu un an prezenta Acordul cu FMI ca pe o centură de siguranță pentru economia românească. În realitate, pentru români Acordul cu FMI este o povară pe care o suportă din ce în ce mai greu. Rețeta recomandată s-a dovedit falimentară. O reamintesc pentru cei care nu știu, dar și pentru cei care uită repede.

1. Se aplică politici monetare restrictive, ceea ce înseamnă creșterea ratelor dobânzii, pentru a reduce riscul de devalorizare a monedei naționale. Drept urmare, exportăm puțin și am devenit deschiși la importurile de pe alte piețe. În cel mai îndepărtat cătun cumpărăm roșii turcești, ulei grecesc, pantofi chinezești, electronice japoneze etc. Totodată, nivelul de îndatorare externă a crescut semnificativ.

2. Politici fiscale restrictive, ceea ce înseamnă creșterea impozitului pe consum și reducerea celui pe profit; se mărește baza de impozitare, ca să nu scape niciun sărac fără să plătească, și se diminuează rata, ca să nu simtă bogații că li se ia ceva.

3. Cheltuielile publice s-au redus semnificativ, mai ales cele care îi privesc direct pe români – sănătate, educație, sociale.

4. Liberalizarea piețelor și investițiilor și eliminarea tuturor măsurilor de protejare a economiilor naționale este un ingredient de nelipsit. Se suprasolicită teoria avantajului comparativ. Pentru unii este format din înalta tehnologie, protejată de legislații prohibitive pentru săraci privind drepturile de autor și licențele, pentru alții, din forța de muncă înalt și medie calificată gratis. Scurgerea de profesioniști spre țările cu venituri mari indicate tinde să submineze fără cale de întoarcere dezvoltarea internă. Monopolurile sunt desființate, dar nu toate, doar cele de stat – servicii publice, petrol, telefonie; cele private cresc, se extind și devin corporații transnaționale.