Ioan Stan

Cu siguranță că și dumneavoastră v-ați făcut griji, la fel ca mine, citind în aceste zile în marile cotidiene naționale despre negocieri purtate în numele statului român legate de construirea în estul Europei a unui depozit subteran pentru reziduuri nucleare.

Aflam, astfel, că România, Bulgaria, Polonia, Slovenia, Slovacia, Lituania, Olanda și Italia dezbat subiectul fără ca vreuna dintre ele să-și fi manifestat deocamdată disponibilitatea de a găzdui un astfel de colector.

Motivele de îngrijorare sunt absolut întemeiate, date fiind exemplele deja existente în rândul statelor slab dezvoltate care au făcut greșeala să accepte depozite de acest gen pe teritoriul lor și care, în prezent, sunt deja marcate de urmările prezenței reziduurilor radioactive.

Mai multe organizații de mediu din România și-au manifestat și ele îngrijorarea, argumentând profesionist în legătură cu riscurile ce se pot dezlănțui asupra mediului și populației în cazul unui cataclism, cum ar fi un cutremur care ar afecta siguranța depozitului și ar declanșa un dezastru ecologic. Specialiștii în domeniu afirmă că nicio sumă de bani sau alt profit nu justifică prezența în România a unui astfel de depozit care menține riscul de accident pentru câteva sute de ani.

Și aici încep paradoxurile!

Deși Legea nr. 111/1996, aflată încă în vigoare, interzice importul ori depozitarea de reziduuri nucleare provenite din alte țări pe teritoriul românesc, totuși România și-a exprimat susținerea pentru planul strategic de creare a unor depozite comune pentru rezultatele activităților nucleare din UE. Acest interes a determinat participarea României la discuțiile ce se poartă între cele opt state de care vorbeam la început în cadrul ERDO (Organizația Europeană pentru Dezvoltarea Depozitării) și determină, de asemenea, participarea și la a doua rundă de discuții care va avea loc în luna mai.

În același timp, președintele Agenției Naționale pentru Deșeuri Radioactive declară că România își va construi, doar pentru propriile nevoi, două astfel de depozite, unul până în 2015 și cel de al doilea până în 2050, dublând în acest mod numărul depozitelor deja funcționale în țara noastră.

Și, uite așa, până la urmă, suntem îndreptățiți să ne gândim că, la o adică, dacă suntem la înghesuială, cum tot mai des ne aflăm în fața unuia sau altuia dintre forurile europene care ne-au îngăduit accesul la binefaceri, iaca, purcedem de îndată la schimbări de legislație sau asumări de răspunderi și procopsim România cu adevărate bombe ecologice! Să dea Dumnezeu – cum spunea mama, odihnească-se în pace! – gura mea de rușine să rămână și viitorul să mă contrazică fără milă!

Numai că eu vin dintr-un loc unde reaua-voință și lipsa de gândire în perspectivă a celor ce s-au crezut în stare să conducă județul au făcut ca gunoiul a peste douăzeci de localități, inclusiv al capitalei județului, să fie depozitat în groapa de gunoi a orașului meu, care va deveni neconformă la 1 iulie anul acesta și se va închide definitiv la 31 decembrie 2010.