Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 februarie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Dan Ștefan Motreanu
Discurs
„Cu un an întârziere, Guvernul preia o măsură anticriză propusă de PNL”
Guvernul Boc (III sau IV, nu se știe precis) a decis luni o serie de facilități fiscale pentru firmele care angajează șomeri. Evident, pe parcursul întregii zile de ieri, Emil Boc, în calitate de premier, dar și în cea de lider al PD-L, a profitat de orice prilej pentru a mediatiza decizia.
Corect. Este o decizie salutară. Am doar câteva întrebări și obiecții. De ce premierul Emil Boc – în anumite situații, declarativ, partizan al colaborării cu PNL la guvernare – nu a făcut cunoscut opiniei publice că respectiva măsură fiscală este preluată din Programul de guvernare prezentat de PNL în campania electorală din noiembrie 2008? De ce premierul Boc a uitat să spună că în luna ianuarie 2009, PNL a propus Cabinetului Boc I să preia această măsură anticriză? Și, evident, de ce a refuzat să țină cont de ea.
Oricum, este bine că, și în al 14-lea ceas, Guvernul a decis să preia una dintre măsurile anticriză propuse de PNL.
Totuși, în declarațiile de presă date luni de primul-ministru Emil Boc sunt două elemente care ridică semne de întrebare. Spune premierul că prin decizia luată „Dăm încă un sprijin mediului de afaceri, pe de o parte, în vederea depășirii situației de criză, și, în al doilea rând, pentru a salva locurile de muncă ale românilor”. Expresia „încă un sprijin” mi se pare incorectă, pentru că până în prezent nu am remarcat vreo măsură concretă de sprijinire a mediului de afaceri.
Întrebat pentru ce perioadă se vor aplica aceste măsuri, premierul Emil Boc a dat un răspuns imprecis: „Vom discuta acest lucru în Guvern după analiza de impact pe care o vom face, însă principiul este același”. Această afirmație mă face să cred că totuși nu există un plan de lucru bine stabilit și nici măcar un draft al proiectului. Dacă ar fi existat, atunci premierul ar fi trebuit să dea un răspuns precis privind termenul de aplicare. Aceste ultime două elemente mă fac să cred că, până la proba contrarie, totul nu este altceva decât un joc de imagine care trebuia ieri să estompeze informațiile date de Institutul Național de Statistică privind cei 31.000 de noi șomeri înregistrați în luna ianuarie 2010. Cu alte cuvinte, 1.000 de șomeri pe zi în timpul guvernării PD-L.
Am înțeles, în sfârșit, ce înseamnă reformarea clasei politice. Atunci când justiția te condamnă definitiv și irevocabil pentru luare de mită, nu pentru trecerea pe roșu pe marcaj, partidul care se recomandă ca fiind cel mai mare și modern din România îți acordă sprijin în continuare, iar reprezentantul Guvernului din teritoriu nu-ți semnează documentele de demitere dintr-o funcție publică. Când însă acest lucru se întâmplă pe la alte case, atunci reforma înseamnă altceva: problemele trebuie rezolvate rapid, dacă „justiția și-a spus cuvântul”.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .