„Culmea absurdității guvernării Ponta – modificarea Legii dialogului social, inițiată de ministrul Liviu Pop, nu este susținută de Guvern în Parlament”
La trei ani de guvernare PSD, membrii Cabinetului Ponta nu încetează a ne uimi cu episoade demne de scrierile lui Kafka. Un astfel de episod a avut loc săptămâna trecută, în cadrul Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților, cu prilejul dezbaterii unui proiect de modificare a Legii dialogului social inițiat de actualul ministru al dialogului social, Liviu Pop.
Prin modificările propuse în acest proiect sunt reintroduse sindicatele reprezentative și federațiile în negocierea contractelor colective de muncă.
La Comisia pentru muncă ne-am confruntat cu o situație care frizează absurdul și ridicolul: un proiect de lege inițiat de un parlamentar, care acum este și ministru, chiar pe domeniul de reglementare al legii, nu este susținut de Guvern. Este vorba de o nouă culme a absurdității cu care Ponta guvernează România de trei ani de zile, perioadă în care nu și-a respectat nici cele mai elementare promisiuni electorale. Nu mai este prin urmare de mirare că inclusiv sindicatele dezavuează politicile actualului Guvern de stânga, așa cum rezultă și din anunțurile recente privind organizarea unor greve în administrația publică. Din acest punct de vedere, invitarea sindicatelor la Cotroceni de către președintele Iohannis a fost de salutat.
Speța în care a fost implicat domnul ministru Pop arată ipocrizia cu care tratează Guvernul social-democrat problematica dialogului social, în condițiile în care punctul de vedere transmis pe acest proiect legislativ este negativ. După ce Victor Ponta în campania electorală le-a promis sindicatelor îndeplinirea tuturor solicitărilor pentru a-și asigura sprijinul lor, acum se pare că sindicatele au devenit inamicul numărul unu. Nu cred că mai există premier social-democrat care să acuze sindicatele că gonesc investitorii, doar pentru că acestea protestau de fapt împotriva Executivului.
*
„Rovana Plumb minte cu sânge rece când își declară susținerea pentru programul de creștere a numărului de câini însoțitori pentru persoanele nevăzătoare”
Nonșalanța cu care ministrul Rovana Plumb declara zilele trecute că susține implementarea unui program de creștere a numărului câinilor însoțitori pentru persoanele nevăzătoare, după ce în bugetul pe 2015 a blocat premeditat finanțarea lui, este strigătoare la cer și arată disprețul și aroganța cu care membrii acestui Guvern tratează cetățenii.
Acest program este prevăzut de Legea nr. 55/2014, adoptată de Parlament în 30 aprilie 2014 și publicată în Monitorul Oficial la 5 mai 2014, și prevede includerea în lista programelor naționale finanțate de Ministerul Muncii și a celui de asistență vie pentru persoanele nevăzătoare.
Doamna Plumb nu a avut nici măcar decența să amintească că acest program este prevăzut a fi finanțat datorită legii pe care am promovat-o anul trecut sau că un astfel de proiect-pilot de succes este deja implementat la Arad, cu sprijinul fundației _Light Into Europe_ .
În schimb, doamna Plumb minte cu sânge rece că Programul de asistență vie se bucură și de sprijinul premierului Ponta, în condițiile în care aceiași reprezentanți ai Guvernului au respins la dezbaterile pe bugetul pe 2015 amendamentul prin care ceream alocarea unei sume de 270.000 de lei, sumă necesară pentru pornirea în acest an a programului. Le-am cerut atunci premierului Ponta și ministrului Plumb să susțină acest amendament pentru a demonstra că legea nu este facultativă în România și că ne pasă de soarta semenilor noștri, care prin această lege pot dobândi un grad sporit de independență și se pot deplasa mai ușor la locul de muncă, dar m-am lovit de un refuz politicianist demn de o cauză mai bună. Cu alte cuvinte, din cauza ministrului Plumb, acest program național, deși este prevăzut de lege, nu beneficiază de finanțare în bugetul pe 2015 al Ministerului Muncii.
Consider că doamna ministru Plumb ar trebui să aibă decența să nu se mai laude cu o măsură pentru care nu are niciun merit și pe care, mai mult, a încercat cu toate mijloacele să o blocheze.
## „Ziua mondială a libertății presei”
În fiecare an, la data de 3 mai este marcată în întreaga lume Ziua mondială a libertății presei.
Ziua mondială a libertății presei a fost proclamată în 1993 de către Adunarea Generală a Organizațiilor Națiunilor Unite. De atunci, ziua de 3 mai este sărbătorită în întreaga lume, fiind considerată un bun prilej pentru evaluarea gradului de independență, promovarea importanței protejării presei de agresiuni sau cenzură și pentru a aduce un omagiu celor ce au contribuit semnificativ la dezvoltarea presei.
La 25 de ani de la revoluția anticomunistă din decembrie 1989, chiar și cei mai sceptici observatori ai realităților sociale din România admit că libertatea de expresie este un drept câștigat. Libertatea presei a fost în toți acești 25 de ani de suișuri și coborâșuri un pilon pentru democratizarea României, o redută peste care nici cei mai înfocați adversari ai acestui principiu democratic nu au putut să treacă.
Cu toate acestea, nu putem să nu sesizăm și pașii înapoi făcuți în ultimii ani în ceea ce privește independența presei. Vedem cum, de exemplu, România rămâne pe un modest loc 84 în clasamentul mondial al libertății presei, conform prestigioasei organizații _Freedom House_ , la egalitate cu state precum Republica Dominicană. Mai îngrijorător este faptul
că, în Europa, România se situează la coada clasamentului, poziția 36 din 42, la fel ca în raportul de anul trecut, urmată doar de Albania, Kosovo, Bosnia și Herțegovina, Grecia, Macedonia și Turcia. Comparativ, Croația și Serbia ocupă locul 34, Bulgaria – 32, Ungaria – 31, Italia – 30, toate fiind țări în care presa este considerată doar parțial liberă, așa cum este și cazul României.
De ce doar parțial liberă presa în România? Răspunsurile le-am putea găsi într-un alt raport al unei organizații de prestigiu în analizarea evoluțiilor presei, și mă refer la Centrul pentru Jurnalism Independent. „Dacă ar fi să definim cu un singur cuvânt starea sectorului mass-media în anul 2014, frica ar fi cuvântul cel mai potrivit, frica jurnalistului că mâine ar putea să nu mai aibă un loc de muncă, frica de la finalul lunii, când nu știe dacă va primi salariul, frica de patron, de politicieni, de autorități, frica managerilor care încearcă să supraviețuiască pe o piață aflată în cădere liberă și unde regulile jocului concurențial sunt încălcate adeseori, teama că publicitatea ar putea să dispară, frica de instituțiile statului, care ar putea să vină în orice moment în controale prelungite abuziv, și, de ce nu?, frica celor care au încălcat legile că mecanismele de control ale statului încep să funcționeze.” „Câinele de pază al democrației pare mai timorat ca oricând”, acesta este, poate, citatul-cheie din raportul publicat de CJI.
România nu va putea parcurge mai departe drumul democrației consolidate fără a face progrese la capitolul libertatea presei. Ca oameni politici care interacționăm aproape zilnic cu presa și care conștientizăm la adevărata valoare rolul presei libere într-o democrație funcțională, cred că trebuie să milităm în toate acțiunile noastre politice pentru normalizarea spațiului mediatic românesc.
„Ziua internațională a securității și sănătății în muncă” La data de 28 aprilie am sărbătorit Ziua internațională a securității și sănătății în muncă.
În fiecare an, la această dată Organizația Internațională a Muncii sărbătorește Ziua internațională a securității și sănătății în muncă, pentru a promova prevenirea accidentelor și a bolilor profesionale la nivel mondial. Acest eveniment reprezintă, în fapt, o campanie de sensibilizare pentru a focaliza atenția internațională asupra tendințelor din domeniul securității și sănătății în muncă, precum și cu privire la dimensiunea la nivel global a leziunilor, bolilor și deceselor legate de muncă.
Din evidențierea statisticilor se estimează că în fiecare an se produc peste 2,3 milioane de decese din cauza accidentelor de muncă și a vătămărilor profesionale, cifră comparabilă cu numărul de victime dintr-un război de anvergură între națiuni.
Peste 300.000 de decese se produc anual ca urmare a accidentelor de muncă, acestea însemnând aproximativ 14% din totalul deceselor în muncă, și circa 2 milioane de decese ca urmare a îmbolnăvirilor în muncă, adică aproximativ 86% din totalul deceselor în muncă.
Organizația Internațională a Muncii estimează că, anual, peste 313 milioane de lucrători suferă accidente urmate de incapacitate temporară de muncă și se produc aproximativ 160 de milioane de cazuri de îmbolnăviri profesionale.
Această cronică neagră a vătămărilor în muncă poate fi evitată prin conștientizarea tuturor cu privire la necesitatea implementării unor măsuri eficiente de prevenire și protecție la locurile de muncă.
În România, situația accidentaților mortal în muncă înregistrează un trend descendent, de la 508 în anul 2008 la 185 în 2014, fenomen îmbucurător, care obligă la păstrarea valențelor.
În prezent, Inspecția Muncii reprezintă un partener strategic în dezvoltarea culturii de prevenire a riscurilor profesionale și un promotor activ în acest sens, având o bună colaborare cu partenerii sociali, cu angajatorii și lucrătorii, cu reprezentanții acestora, precum și cu toți cei interesați în crearea unui mediu de muncă sigur și sănătos.
Și totuși Guvernul Ponta a încercat desființarea Inspecției Muncii prin art. 5 al OUG nr. 86/2014, prin care a fost anihilat orice control în domeniul relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă, în combaterea muncii la negru.
## Oare ce va fi de acum înainte?
Inspecția Muncii este principala și singura instituție a statului care desfășoară, prin cele 42 de inspectorate teritoriale de muncă, acțiuni care vizează consolidarea culturii de prevenire a riscurilor de accidente de muncă și îmbolnăvire profesională, prin combinarea unor instrumente precum informarea, conștientizarea, îndrumarea și controlul modului de aplicare a legislației în domeniul securității și sănătății în muncă.
## „Ziua națională a tineretului”
România și-a instituit ziua de 2 mai ca Zi națională a tineretului, prin lege, în anul 2004, după ce în perioada comunistă aceasta fusese singura zi de sărbătoare legală pentru tineret.
Conform actului normativ, toate autoritățile administrației publice centrale și locale care au atribuții în domeniul educației, culturii, sportului, cercetării, turismului, protecției mediului, sănătății și finanțelor au obligația să susțină financiar și organizatoric respectivul eveniment.
În România, din păcate, sunt prea puține premise pentru a trata această zi de o manieră festivistă.
În România, din cauza lipsei de experiență, este de trei ori mai probabil pentru un tânăr să fie șomer decât pentru un adult. Cel mai mare neajuns pe care îl ridică șomajul în rândul tinerilor vizează faptul că procesul de tranziție de la educație la piața muncii este din ce în ce mai dificil, durează mai mult timp, iar posibilitățile de a ocupa un loc de muncă sunt din ce în ce mai limitate. Cel mai mare risc în această situație constă în faptul că acești tineri îngroașă rândurile asistaților sociali încă de la momentul în care au ieșit de pe băncile școlilor.
Rata de neangajare a tinerilor apți de muncă atrage după sine lipsa unui venit stabil și a unei activități susținute, ceea ce dă naștere unor previziuni incerte asupra viitorului lor profesional și, pe termen lung, se reflectă în economia țării. Situația actuală va avea drept consecință, peste ani, decalificarea unei întregi generații care nu a avut șansa la un loc de muncă.
La nivel guvernamental, se discută despre crearea de locuri de muncă, se fac promisiuni tinerilor, se lansează programe peste programe, dar cifrele ne aduc cu picioarele pe pământ. Perspectivele pentru absolvenți de a-și găsi un job sunt reduse, un tânăr din trei din mediul rural abandonează școala, aproape unul din trei șomeri are între 15 și 24 de ani și peste o treime dintre tinerii care lucrează sunt de fapt lucrători familiali neremunerați.
Combaterea șomajului în rândul tinerilor trebuie realizată prin concentrarea atât asupra nevoilor clienților, cât și ale furnizorilor (angajatori), fiind un efort concentrat bidirecțional, ce atrage colaborarea atât între pilonul public și cel privat, cât și între tinerii fără loc de muncă și potențialii angajatori.
Soluții de remediere există și sunt la îndemâna atât a autorităților, cât și a tinerilor care într-adevăr vor să realizeze ceva. Fac aici referire, pe de o parte, la accesarea de fonduri europene și la investiții ale statului, iar, de cealaltă parte, la creșterea spiritului antreprenorial în rândul tinerilor. Din păcate însă, singura soluție a actualului Guvern a fost lansarea unei strategii conturate în jurul ideii de consiliere și orientare profesională a tinerilor aflați în căutarea unui loc de muncă, nicidecum măsuri active pentru crearea de noi locuri de muncă. Trebuie doar să existe dorință și interes.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.