Dumitru Chiriță

„Cum să-i furi pe consumatori și să distrugi un sistem energetic, fără ca cineva să răspundă”

Sistemul energetic românesc a reprezentat o miză pentru toate guvernele și cercurile de afaceri, interne și internaționale, motiv pentru care a fost supus unor agresiuni venite din partea „băieților deștepți” și a autorităților, având

drept scop jefuirea lui și a consumatorilor de energie electrică, prin toate metodele posibile.

Începând cu anul 1990, sistemul energetic a funcționat într-o organizare integrată pe verticală, ca un singur agent economic, Regia Națională de Electricitate – RENEL, puternic reglementat, garantând tuturor categoriilor de consumatori accesul la serviciul public de electricitate.

Între anii 1996 și 2000, regimul Constantinescu și „vârfurile de lance”, Traian Băsescu, ministru al transporturilor și negociator-șef al României cu Banca Mondială, și Radu Berceanu, ministrul industriilor și comerțului, au gândit împreună cu organismele europene și internaționale așa-zisa „reformă” a sistemului energetic național, care avea la bază ideea de concurență pe piața de energie electrică.

Prin reformele din domeniul energiei se urmăreau, pe lângă liberalizarea totală a pieței, și „mari beneficii” pentru consumatorii de energie electrică care, chipurile, în condiții de concurență, ar fi avut acces la energie electrică din ce în ce mai ieftină.

În aceste condiții, în 1998, a început procesul de destructurare a RENEL, prin Hotărârea Guvernului nr. 365/1998, și de introducere a competiției pe piața de energie, producând în același timp mari pagube, în egală măsură, consumatorilor și sectorului energetic.

Îmi amintesc faptul că, la un moment dat, în prima parte a mandatului ministrului industriilor și comerțului, Radu Berceanu, se punea problema creșterii prețului mediu al MWh de la 38$ la 50$ și întreaga mass-media, sindicatele, patronatele și alte structuri asociative protestau vehement, inclusiv în stradă, împotriva acestei majorări, cerând demisia Guvernului de atunci.

Dacă în acea perioadă, 1996–2000, ar fi fost stabilit un preț mediu pe MWh de aproximativ 50$, RENEL ar fi avut o rată de profit de peste 10%, în condițiile în care se asigurau resursele necesare pentru întreținerea și dezvoltarea sectorului.

După așa-zisa „liberalizare” a pieței de energie, în 2000, Radu Berceanu, ministrul industriilor și comerțului, a încheiat primele contracte cu „băieții deștepți”, deschizând astfel drumul „privatizării profitului” producătorilor de energie electrică, la început al Hidroelectrica, după care au urmat termocentralele Turceni, Rovinari și Societatea Nuclearelectrica.

Foarte multă lume se întreabă astăzi de ce a fost privatizată distribuția de energie electrică, activitate cu caracter de monopol natural, și nu a fost privatizată producția de energie electrică.

Răspunsul este cât se poate de simplu, și anume că după „privatizarea profitului” producătorilor de energie electrică, începând cu anul 2000 și până în 2014, respectiv 2018, nimeni nu a mai fost interesat să participe la privatizarea centralelor electrice, motivat de faptul că banii veneau mult mai repede și mai ușor din contractele încheiate cu „băieții deștepți”.