Cristian Rizea

„Cum se face legea în educație”

Se dorește reformarea sistemului educațional, se dorește dobândirea eficienței în actul educațional și producerea unor oameni foarte bine pregătiți pe domenii de specialitate, se dorește facilitarea accesului la educație pentru toate categoriile sociale și creșterea ratei absolvenților de studii superioare. Calea prin care se dorește atingerea acestor deziderate, care sună foarte bine atâta vreme cât sunt doar pe hârtie, este una simplă și redusă, după opinia mea, la două cuvinte: politizare și constrângere!

Am ascultat uimit cum domnul ministru Funeriu consideră că eficiența în sistemul de învățământ superior constă în numirea politică a rectorilor universităților. Dacă aceasta era cheia pentru un învățământ de calitate, eu zic să propunem și numirea politică a directorilor de școli și a tuturor celor din sistemul de învățământ care au sporuri de conducere, astfel încât partidul aflat la guvernare să poată numi după bunul plac persoane în aceste funcții și, cu siguranță, învățământul românesc va fi capabil să formeze oameni care să cunoască forma de plural a cuvântului „succes” și situațiile în care se folosește corect cratima.

Conform noii Legi a educației, rectorii universităților se stabilesc în urma unui concurs public, iar comisia de selecție și recrutare este formată în proporție de 50% din membrii universității și tot de 50% din personalități științifice și academice din afara universității. Propunerea sună foarte bine, este împachetată frumos, numai că, în fapt, ministrul este cel care validează sau nu, prin ordin, numirea rectorului, și care îl poate revoca în orice moment. Îmi este foarte clar că prin numirea politică a rectorilor de către ministrul educației, căci asta prevede de fapt mult așteptata lege, nu se dorește decât obținerea controlului asupra acestui sistem și plasarea unor apropiați ai PDL-ului în anumite posturi. Se pare că nu poți activa nici măcar în sistemul educațional fără să fii simpatizant sau apropiat al puterii politice.

O a doua măsură care m-a frapat este introducerea amenzilor pentru absențele nemotivate ale elevilor. Cred că domnul Funeriu nu face distincția dintre educație și constrângere. Dacă dumnealui crede că prin această măsură

va scădea rata abandonului școlar sau că va crește gradul de pregătire a elevilor care vor fi trimiși cu forța la cursuri, atunci fie nu se pricepe deloc la domeniul pe care-l gestionează, fie nu îl interesează deloc îmbunătățirea sistemului, ci mai degrabă acumularea de noi fonduri la bugetul de stat.

Eu nu sunt un specialist în acest domeniu, însă mă gândesc la efectele acestei măsuri și nu văd niciun lucru pozitiv. Trăim într-o țară în care nivelul de trai este foarte scăzut, și pentru majoritatea oamenilor o amendă de 5.000 de lei pentru absențele copiilor de la școală este nu doar uriașă, ci și imposibil de achitat. Cred că părinții aflați în fața unei asemenea amenințări își vor trimite copiii cu forța la școală și poate nu vor găsi cea mai bună modalitate de a impune acest lucru. Pe de altă parte, școala ar trebui să fie locul în care elevii să meargă din dorința de a învăța lucruri noi, și nu locul în care să se ducă stresați și forțați de părinți.