Nicolae Giugea

„Curând, pepenii de Dăbuleni vor fi doar « _Made in_ Turcia»”

Românii sunt tot mai frecvent înșelați, prin magazine sau prin piețele agroalimentare de prin toată țara, că pepenii pe care-i cumpără, indiferent de anotimp, sunt pepeni de Dolj, de la Dăbuleni. Se vând, astfel, cu foarte mare succes, sute de mii de tone de pepeni, beneficiind de prestigiul comercial al celor mai gustoși pepeni din regiune, la fel cum se vinde șmecherește și telemeaua, cu blazonul „brânză de Sibiu”.

Din păcate, cu excepția noastră, a celor din Dolj, românii nu știu că fermierii din Dăbuleni produc, de la un an la altul, tot mai puțini pepeni de Dăbuleni. Olteanul produce cu tot mai multă dificultate pepeni în bostănăriile tradiționale, din cauza fenomenelor naturale de deșertificare și din lipsa acută a apei pentru irigații. Tot mai mulți producători abandonează culturile de pepeni, pentru că ajung la costuri prea mari și nu mai pot face față concurenței pepenilor de calitate inferioară care vin pe calea importurilor din Turcia, Grecia și alte state din jurul Mării Mediterane.

Ca să înțelegem de ce românii au ajuns să mănânce tot mai mulți pepeni importați, crezând că mănâncă pepeni de Dăbuleni, trebuie să evaluăm, în primul rând, pasivitatea autorităților față de o marcă regională amenințată cu dispariția. În primul rând, degradarea solului este rezultatul exclusiv al dispariției perdelelor forestiere, care ar fi împiedicat transformarea solului roditor în nisip sterp, bun la nimic. Câte eforturi a făcut Ministerul Mediului sau Ministerul Agriculturii ca să reînființeze perdele forestiere în ultimii 28 de ani? Se vede cu ochiul liber că nu au mișcat un deget! Grav este că, deși perdele forestiere, ca bariere naturale, nu se reînființează, bani se cheltuiesc din greu pentru studii, analize, comisii și comitete, până când ogoarele din Lunca Dunării vor arăta ca un mare deșert.

Apoi, cu Dunărea la o aruncătură de piatră, fermierii sunt nevoiți să irige o cultură care are o nevoie uriașă de apă, forând puțuri într-o pânză freatică tot mai săracă. Știu că este trist, însă, în țara cu cea mai bogată rețea hidrografică din România, fermierul român sapă după apă ca în plin deșert, iar acest lucru îi crește costurile de producție pentru culturi și de peste două ori.

Nu am sesizat nici măcar o preocupare din partea autorităților guvernamentale de a negocia cu marile rețele de supermarketuri ca producțiile fermierilor români să ajungă și ele direct la rafturi, repede și la prețuri bune, atât pentru fermieri, cât și pentru consumatori. Ajung însă în supermarketuri pepeni care călătoresc mii de kilometri și al căror preț se dublează numai prin valoarea transportului.

Nu este strigător la ceruri ca fermierul din zona Dăbuleni să vândă pepenii doar la capătul ogorului, unde obține cel mult 20 de bani pe kg, în vreme ce consumatorul plătește în piață sau la supermarket un preț și de 10 ori mai mare?