Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 octombrie 2013
Informare · respins
Ioan Munteanu
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Atât propunerea legislativă, cât și proiectul de lege au fost depuse în aceeași zi la Biroul permanent al Camerei Deputaților.
Propunerea legislativă are 18 parlamentari în calitate de inițiatori, printre care mă aflu și eu, iar proiectul de lege este, așa cum este normal, al Guvernului.
În urma discuțiilor din Comisia pentru agricultură a primit vot de adoptare, din dezbateri, propunerea legislativă, respectiv a parlamentarilor, și a fost respins proiectul de lege al Guvernului.
Textul celor două proiecte este, am putea să spunem, cam același, dacă nu aproape la fel.
Această propunere legislativă rezolvă multe dintre aspectele care nu erau clarificate în lege, respectiv normele privind organizațiile de producători și organizațiile interprofesionale din sectorul laptelui și al produselor lactate.
Actul normativ prevede faptul că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale trebuie să notifice Comisiei Europene deciziile de acordare, respingere sau retragere a organizațiilor de producători.
Sigur, sunt și câteva aspecte care nu sunt rezolvate de lege, mă refer în primul rând la cele care înseamnă notificarea către Uniunea Europeană.
Așadar, credem că votul obținut în Comisia pentru agricultură va fi obținut și în plenul Camerei Deputaților. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.