Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 octombrie 2015
Informare · informare
Cezar Florin Preda
Discurs
Da. Bine. Să nu-mi tăiați...
Ca să nu uit, domnule prim-ministru, ați uitat Libanul. Ați enumerat Iordania și Turcia. Să știți că și Libanul este o țară care are cei mai mulți...
Eu vă spun că în aceste două planuri, deși suntem în faza cu Ionică și lupul, dacă pronunțăm acum „consens național” sau „interes național” nu ne mai crede nimeni, că s-a pronunțat de atâtea ori încât toată lumea zice să nu mai auzim de cuvintele astea. Eu vă spun că aceasta este o problemă în care nu are voie nimeni... decât în consens național, aici nu este joacă.
Mai este o vorbă și cu aceasta chiar închei.
Stimați colegi, nu m-am băgat niciodată nici pe ce a fost agricultură, nici pe... La așa ceva de 12 ani încerc și eu să învăț, să mă pricep. În politica externă, întâi, înainte de a scoate ceva pe gură, este bine să vezi ce număr ai la pantofi, să te cântărești, să te măsori și, dacă ai toate datele, deschizi gura. Dacă nu le ai, taci din gură, că degeaba te ridici pe vârfuri, nu o să spui niciodată ceva interesant, doar ceva cu care poți să faci rău țării tale.
Eu nu am să fac..., s-ar putea să fac greșeli, și colegi de-ai mei, și dumneavoastră, în ceea ce privește râca asta internă, dar, în politica externă, Partidul Național Liberal va sprijini absolut orice decizie este în interes național. Și aici nu sunt cuvintele generalului Oprea, sunt cuvintele Partidului Național Liberal.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.