Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 aprilie 2010
Informare · respins
Ioan Oltean
Discurs
Da, dar nu aici e locul. Mulțumesc.
Doamna ministru, vreți să adăugați ceva? Nu.
Mulțumesc foarte mult. Domnul Gabriel Andronache este? Da.
Domnul Ioan Timiș? Doamna Cajal?
Doamna secretar de stat Cajal, din partea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.
Ați înaintat domnului deputat și răspunsul scris? O să vă rog, scurt, doar o sinteză de 3 fraze a răspunsului, dacă i l-ați dat și în scris.
**Doamna Irina Cajal-Marin** _– subsecretar de stat în Ministerul Culturii_
_și Patrimoniului Național_ **:**
Stimate domnule deputat Gabriel Andronache,
Referitor la interpelarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaților – nu mai spun numărul –, privind măsurile pentru identificarea vinovaților care au distrus un monument istoric medieval brașovean, Turnul din Strada Mureșenilor nr. 9, vă comunic următoarele.
Turnul care aparține prin lege Consiliului județean s-a prăbușit în 22 februarie 2008. La fața locului s-a deplasat o comisie formată din reprezentanți ai DJCCPCN Brașov și reprezentantul Poliției Brașov, comisarul Neaga Gabriela, întocmindu-se nota de constatare, numărul..., care prevedea: asigurarea locului împotriva pericolului de prăbușire și prevenirea sustragerii materialelor de construcție originale, recuperarea materialelor rezultate din prăbușirea construcției și depozitarea lor în condiții de mediu uscat, reconstituirea Turnului cu materiale originale pe bază de proiecte de restaurare și conservate, avizate de Consiliului Național al Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor.
CPJ Brașov a deschis o anchetă penală prin Dosarul nr. 67/2007. Consiliul Județean Brașov a formulat plângerea penală numărul... împotriva primarului orașului Brașov. În prezent, există proiectul finanțat de Consiliul Județean Brașov, avizat de Ministerul Culturii și Patrimoniul Național cu nr. 34M9 din 12/2009. La baza avizării au stat: expertiza tehnică întocmită conform T103/2008, elaborată de inginer Dan Ionescu, expert atestat de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, Raportul de cercetare arheologică nr. 818 din 2009 în sondaje pentru stabilirea nivelului de călcare întocmit de arhitect geolog Stelian Coșuleț, proiect de consolidare întocmit de inginer Gheorghe Gabor și proiect de restaurare elaborat de arhitect Marina Iliescu, expert atestat de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național.
În prezent, Consiliul județean a demarat procedura obținerii autorizației de construire în vederea deschiderii șantierului de restaurare. Cât despre posibila culpă privind prăbușirea parțială a Turnului, așteptăm pronunțarea instanțelor de judecată.
Cu deosebită considerație, Hunor Kelemen, ministrul culturii și patrimoniului național.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .