Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 februarie 2013
Declarații politice · respins
Márton Árpád Francisc
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Da, deci alin. (3) zice astfel: „Se interzice ordonatorilor de credite recepționarea de servicii, lucrări și produse peste valoarea maximă calculată și notificată, conform alin. (1).”
Deci, dacă într-o comună s-a introdus apa și canalizarea, e terminată lucrarea, dar este peste suma datorată, primarul nu poate prelua. Conform acestui alineat, o lăsăm așa, de izbeliște, să se distrugă, pentru că știm că, dacă aceste sisteme nu funcționează, se distrug înainte de a intra în vigoare. Oare este o bună gospodărire a banului public a nu se prelua o lucrare terminată, necesară comunității respective și, ca atare, aceasta se va deteriora până când vom ajunge noi acolo să avem, în bugetul respectiv, suma necesară pentru plata acesteia? Noi credem că nu este aceasta o soluție de bun gospodar.
Ca atare, eu pun în discuție acest întreg art. 4[1] și solicit un vot pe acest articol.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.