Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 octombrie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Raluca Turcan
Discurs
Domnule președinte, Dragi colegi,
Partidul Național Liberal susține, votează acest proiect și solicită tuturor colegilor din Parlament să-l voteze.
Acest proiect se derulează în România, așa cum am auzit, din anul 2010 și a fost inițiat de o organizație nonguvernamentală, o organizație nonguvernamentală care a pus ca prioritate educația copiilor din medii dezavantajate
din România, lucru nobil și, acolo unde am întâlnit dorința de a implementa acest program, Partidul Național Liberal, prin reprezentanții în comunitățile locale, l-a susținut, l-a încurajat și l-a promovat și în rândul altor comunități.
Mai mult decât atât, a existat solicitarea repetată pentru mai multe autorități județene de a aplica și finanța acest program.
În multe locuri a existat un blocaj pentru că, sub pretextul lipsei un cadru legal național, se ascundea, de fapt, lipsa de resurse sau, și mai grav, lipsa de prioritizare a educației.
Ce aduce acest program? Prioritizarea educației în rândul comunităților locale. Atunci când își fac bugetele și-și alocă bugetele, să pună educația și posibilitatea de a sprijini copiii din medii dezavantajate pe primele locuri.
Mai mult decât atât, părinții care doresc să-și trimită copiii la grădiniță, copiii între trei și cinci ani, să poată să beneficieze de un tichet valoric în cuantum de 50 de lei.
Până acum, programul a ajutat cam 1.300–1.500 de copii din peste 20 de comunități rurale și urbane mici.
Multiplicarea programului la nivel național este de bun augur, este o necesitate, în condițiile în care în România, plecând de la datele Institutului Național de Statistică, 19.000 de copii au lipsit la înscrierea în clasa pregătitoare. Asta înseamnă că în clasele mai mici situația este și mai dramatică. De altfel, cifrele care se vehiculează în momentul de față pentru copiii care nu urmează învățământul preșcolar se ridică la 20.000 de copii; 20.000–21.000.
Aceste cifre sunt alarmante și ele lovesc exact în zonele vulnerabile, exact în zonele cu sărăcie și care ulterior ajung la o scădere a ratei promovabilității.
De aceea, sprijinirea, multiplicarea și încurajarea acestui program la nivel național vor avea un efect pozitiv în rândul întregii societăți.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.