Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 aprilie 2012
other · adoptat
Octavian Bot
Discurs
Da, domnule președinte, o să fie pe procedură.
Vreau să vă ridic o problemă legată de procedură, în legătură cu art. 69 din Constituția României, care ne spune că deputații și senatorii sunt în serviciul poporului. Se mai precizează în continuare că orice mandat imperativ este nul.
Doamna președinte,
Vă revine neplăcuta misiune să constatați că poziția deputaților și a senatorilor din arcul guvernamental – și v-aș ruga să nu faceți nicio conotație în legătură cu numărul art. 69 și cuvântul „poziție” –, așadar, poziția acestor parlamentari îi plasează în situația de a nu mai fi în serviciul poporului, pentru că, după câte știm, sub amenințarea demiterii din partid, ei nu au voie să voteze.
Așadar, vă rog să constatați acest fapt.
Iar a doua chestiune de procedură este legată de domnul prim-ministru Ungureanu.
Domnule prim-ministru,
Dumneavoastră credeți că sunteți membru al Partidului Național Liberal. Este libertatea dumneavoastră, este dreptul dumneavoastră. Vreți să aplicați deviza „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”. Este dreptul dumneavoastră, vă plasați în situația soldatului japonez care, deși s-a terminat războiul de mult, continuă să rămână în tranșee. Așadar...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.