Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 martie 2017
Informare · informare
Cristina Ionela Iurișniți
Discurs
Este o interpelare adresată domnului Pavel Năstase, ministrul educației naționale.
Obiectul interpelării: „Clarificări privind curricula pentru învățământul gimnazial pentru materia limba română”.
Domnule ministru al educației,
Curricula pentru limba română, la nivelul învățământului gimnazial, s-a aflat în dezbatere publică și urmează a fi aprobată.
Supun atenției dumneavoastră câteva puncte de vedere care reflectă poziționarea cadrelor didactice și a asociațiilor profesionale direct interesate de un demers curricular coerent în sistem.
Asociația Profesorilor de Limba și Literatura Română „Ioana Em. Petrescu” este o organizație profesională care – în baza Protocolului de colaborare încheiat între Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și asociațiile profesionale din educație în vederea ameliorării calității educației din România prin elaborarea și punerea în practică a metodologiilor de aplicare a Legii nr. 1 din 2011, bineînțeles, Legea educației naționale, și a demersului de modernizare curriculară – susține de peste 17 ani, în mod constant și ferm, prin toate acțiunile sale, reforma învățământului românesc, oferind exemple de bune practici în proiecte naționale și europene. Prin urmare, consider necesar să vă supun atenției câteva puncte de vedere pertinente față de acest proiect care s-a aflat în dezbatere, pentru scurt timp, la Institutul de Științe ale Educației.
Iată câteva dintre acestea:
1. La nivelul activităților de învățare și evaluare se remarcă un dezechilibru care a generat una dintre cele mai profunde crize ale învățământului de azi, când programele de evaluare au înlocuit programele disciplinei.
2. La nivelul modelului curricular, proiectul păstrează modelul anterior, comunicativ, căruia încearcă să i se adauge o componentă culturală, ignorând total modelul curricular al dezvoltării personale, mai actual și mai potrivit disciplinei.
3. O altă componentă ar fi că, la nivelul conținuturilor, proiectul deschide granițele disciplinei prin integrarea unor elemente din alte arte sau domenii de cunoaștere și prezintă o coerență vizibilă prin abordarea tematică și studiul limbii început cu sintaxa.
4. Un alt aspect este la nivelul discursului, proiectul fiind prolix, lectura textului fiind dificilă și din cauza utilizării unor termeni... aceștia nu au definiții clarificate.
Sunt mai multe puncte de vedere care pun în discuție această lipsă de coerență. Multe sunt primite din partea profesorilor vizați direct la clasă de aceste aspecte... acest nou demers curricular. Să sperăm că vor fi remediate și că veți furniza explicații pertinente asupra acestor îngrijorări.
Programa este încărcată. Sunt 36 de săptămâni de școală. Am văzut deja, pentru anul viitor vor fi 35 de săptămâni, din care putem scădea acea săptămână pentru „Școala altfel”, deci este foarte multă materie, iar, mai mult, manualele vor fi culegeri de fragmente de texte, pentru că, la o medie de patru pagini de text, rezultă cel puțin 60 de pagini de text de lectură din 224 de pagini.