Adrian Păunescu

Da. Îi încurajau, le cereau păreri, se băteau pentru cauza lor. Aceste reviste au fost ucise treptat. Acum nu apar decât ziare comerciale, de scandal. Nu este ceva rău asta, dar nici nu este singura cale de a ne mântui.

Este inadmisibil să asistăm la toate acestea și să le considerăm fatalități aduse de inundații. Există un tip de inundații mizerabile și în spirit. Dar, pe de altă parte, ne întrebăm de ce atâta criminalitate. Păi de-aia! Este un răspuns al lui Moromete: „De ce? De aia.” Tocmai de-aia! Criminalitatea ocupă încet, încet spațiul care trebuia să rămână al culturii, al salvării prin cultură, al cuminecării și al înălțării sufletului. Nu ne putem ocupa de problemele mari, dar nici de problemele noastre specifice. Pur și simplu, România are o viață spirituală „pe sărite” și, uneori, „pe tresărite”.

Vor veni în curând niște oaspeți în această clădire. Eu cred că am luat prea în serios ceea ce ni s-a spus, și anume că va trebui să părăsim pentru o perioadă locul nostru de muncă și să ne ducem în teritoriu, pentru ca nu cumva să ne vadă oaspeții. Nu vi se pare un fapt jignitor? Adică de ce trebuie să plecăm? Ce? Suntem urâți? Avem trei picioare și se caută la vamă să fie lăsați numai ăia cu două picioare sau un picior, și ăla în gură? Este nevoie de toată această mascaradă că să-i ferim pe șefii de state de potențialul exploziv al senatorilor și deputaților? Să-i lăsăm pe mâna SPP-iștilor, care fac, săracii de ei!, tot felul de antrenamente să-i salveze pe acești oameni de supărarea poporului român că are niște oaspeți înalți?

Cum făcea o rudă a mea care, când mergeam în vizită cu căruța spre Măceșul de Sus, în județul Dolj, în sud, mă pocnea din când în când și întrebam de ce mă bate. „Păi ca să fii cuminte.” „Dar nu am făcut nimic.”, ziceam. „Ei da, dar precis o să faci.”

De ce să plecăm din această sală? Nu trebuie să-l vedem pe George Bush înaintea plecării de la Casa Albă? Dorul de Putin nu ne poate fi astâmpărat printr-o privire directă către dumnealui?

Până la urmă, nu știu, e o chestiune ca pentru ăia care înainte de 1989 erau izolați, duși și prin spitale, tratați, li se făcea diazepam în mușchi, ca nu cumva să facă vreun lucru nesăbuit în public când apărea liderul. Nu știu dacă este bine ce ni se întâmplă. Eu cred că nu este bine și cred că trebuie să ne gândim că vom fi întrebați și noi mâine, vom avea și cărți de memorii: cum au fost acești lideri ai lumii? Nu știm, că noi eram în teritoriu. Ei veneau la noi, și noi plecaserăm, că aveam treabă tocmai când ei veniseră.

Cred că este o exagerare din numeroasele perioade cu exces de zel ale vieții noastre.

Ultima chestiune pe care vreau să o ridic. Ne întrebăm, facem tămbălău, protestăm împotriva unor erori care se petrec în aval: că se fură de la primării, și primăriile – cum spunea, excelent, Cristian Diaconescu aseară la o emisiune a lui Ion Cristoiu – pun surdină bătăliei pentru a-și păstra niște drepturi și le vând unora care nu au nicio legătură cu cei cărora ar fi trebuit să li se retrocedeze, dacă trebuia să li se retrocedeze, acele averi.