Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 aprilie 2009
Dezbatere proiect de lege
Emilian Valentin Frâncu
Discurs
Da, într-adevăr.
În primul rând, vreau să mulțumesc pentru răspuns domnului secretar de stat. Pentru prima parte a întrebării sunt mai mult decât mulțumit, într-adevăr, este un răspuns complet și cred eu că îi va mulțumi pe toți colegii mei parlamentari și pe toți cei care, poate, prin intermediul radioului, ne ascultă acum, pe cei din partea de sud a țării, pentru că, iată, în ceea ce privește Coridorul IV, porțiunile de autostradă sunt, într-un fel, demarate și sunt șanse ca, în trei-patru ani, să avem lucrările finalizate.
Din păcate, întrebarea mea avea și un al doilea subpunct, dacă veți urmări cu atenție. Solicitam în mod expres să mi se spună ce mai este nou legat de tronsonul Sibiu–Pitești. Eu, fiind senator de Vâlcea, eram interesat, normal... Foarte mulți locuitori mă întreabă ce mai este nou. Anul trecut, într-adevăr, le-am spus despre studiul de fezabilitate, despre indicatorii tehnico-economici, dar acum doar atât apare în materialul scris care, repet, este mult mai complet decât ceea ce ați spus dumneavoastră – și este foarte bine redactat –, nu se spune decât că este cuprins în programul de concesiuni.
Poate îmi puteți spune acum măcar un orizont de timp, un an, doi ani, în care se preconizează să se facă acest demers, să înceapă într-adevăr și, într-un fel, să dea speranțe vâlcenilor că vor putea să aibă o autostradă pe teritoriul județului lor.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.