Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 iulie 2001
procedural · adoptat
Valer Dorneanu
Aprobarea ordinii de zi ºi a programului de lucru
Discurs
Da, mulþumesc domnule chestor.
Vreau ca în numele dumneavoastrã sã adresez sincere felicitãri domnilor preºedinþi Gabriela-Victoria Anghelache ºi Criºan Nicolae, preºedinþii celor douã comisii, precum ºi vicepreºedinþilor ºi membrilor acestora, ambele organisme având importante atribuþii în piaþa valorilor mobiliare ºi în domeniul supravegherii asigurãrilor.
Cu aceasta, declar închisã ºedinþa noastrã comunã.
Dar, vã rog sã-mi permiteþi, pentru Camera Deputaþilor, sã fac un anunþ.
Potrivit Legii Curþii Constituþionale, vã semnalez faptul cã se aflã la dispoziþia dumneavoastrã, pentru a fi eventual contestatã, Legea privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de ºef al statului român.
Cu aceasta, vã mulþumesc.
La Camera Deputaþilor lucrãrile se desfãºoarã în continuare în comisii.
Vã mulþumesc pentru participare.
Anunþ Biroul permanent al Camerei Deputaþilor cã ne întrunim la ora 13,00.
## _ªedinþa se încheie la ora 12,30._
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.