Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 octombrie 2016
Declarații politice · respins
Vasile Horga
Discurs
N-aș fi luat cuvântul la această lege, dar trebuie să arătăm că în Parlamentul României se întâmplă și lucruri care de multe ori sunt de neînțeles, în sensul că această propunere legislativă propune, de fapt, înființarea unei autorități naționale de control, ca să controleze o altă autoritate națională de audit.
De fapt, rolul acestei propuneri legislative, în viziunea inițiatorilor, a fost acela de a încadra ca neregulă, dintr-un act de control al Autorității de Audit, o anumită măsură pe care acest control o stabilește.
Sigur, lucrurile acestea nu sunt demne de un Parlament al României, să discutăm asemenea aberații, dar uite că se întâmplă și aceste lucruri.
Din acest motiv, noi vom respinge această propunere legislativă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.