Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 septembrie 2007
Informare · adoptat tacit
Florin Iordache
Discurs
Da.
Mulțumesc, domnule președinte.
Vă propun timp de dezbatere zece minute, două minute pentru fiecare intervenție.
Membrii Comisiei de Cod electoral propun, stimați colegi, dezbaterea celor 4 ordonanțe. Este vorba despre ordonanțele 1, 8, 9 și 15. Practic, prin aceste ordonanțe se modifică Legea nr. 33 care vizează alegerile europarlamentare și, ținând cont că mai sunt mai puțin de 3 luni de zile, prin aceste modificări ale Legii nr. 33 încercăm să avem un cadru unitar de dezbatere.
Practic, prin Legea nr. 33, cu aceste 4 ordonanțe, una este de respingere, se încearcă să fie un cadru unitar atât pentru reprezentanții secțiilor de vot, cât și pentru simplii cetățeni.
Obiectul de reglementare a fost prezentat de către inițiator.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest proiect de lege.
În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât să supună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2007 privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, cu amendamentele admise și care sunt prezentate în anexa nr. 1, iar amendamentele respinse sunt prezentate în anexa nr. 2.
În raport cu obiectul și conținutul său, acest proiect de lege face parte din categoria legilor organice, iar Camera Deputaților, potrivit art. 71 alin. (1) din Constituție, este Cameră decizională.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.