Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 octombrie 2015
other · Trimis la votul final
Florin Iordache
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Discurs
Da. Mulțumesc. Intrăm în dezbatere. Dacă la titlul legii sunt observații? Nu sunt. La alin. (2) al art. I, dacă sunt observații? Nu sunt.
Art. 10. Dacă sunt observații? Nu sunt. Art. 12, cu cele trei alineate. Dacă sunt observații? Nu sunt. Art. II, III. Nu sunt observații. Rămâne la votul final. Caracter ordinar.
12. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei; Pl-x 448/2015.
Termenul pentru dezbatere și de vot final fiind depășite, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (2) din Constituție și ale art. 113 din Regulamentul Camerei Deputaților.
13. Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre România și Republica Albania în domeniul securității sociale, semnat la București la 27 februarie 2015; PL-x 596/2015.
## Caracter ordinar.
Reprezentantul Guvernului.
Domnul secretar de stat, vă rog, domnul Dobre.
**Domnul Adrian Marius Dobre** _– secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice_ **:**
Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,
Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre România și Republica Albania.
În prezent, în domeniul securității sociale, între România și Republica Albania sunt aplicabile prevederile Convenției interguvernamentale dintre Republica Populară Română și Republica Populară Albania privind colaborarea în domeniul problemelor sociale, semnată în 1961.
Textul noului acord de securitate socială a fost convenit în cadrul mai multor runde de negocieri în perioada 2012–2014. Acordul se va aplica tuturor persoanelor care sunt sau au fost supuse legislației uneia sau ambelor părți contractante, precum și persoanelor ale căror drepturi derivă de la acestea. Este prevăzut principiul egalității de tratament între persoanele cărora li se aplică acordul și cetățenii părții contractante pe teritoriul căreia își au domiciliul persoanele.
Este prevăzută, totodată, posibilitatea totalizării perioadelor de asigurare realizate între cele două părți contractante, atât pentru prestațiile de boală și maternitate, cât și pentru pensiile de bătrânețe, de invaliditate și de urmaș, precum și pentru ajutorul de deces.
În cazul pensiilor de bătrânețe, de invaliditate și de urmaș, se prevede inclusiv posibilitatea totalizării perioadelor de asigurare realizate în baza legislației unui stat terț cu care ambele părți contractante au încheiat acordurile de securitate socială și care prevăd totalizarea perioadelor de asigurare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .