Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 februarie 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Iulian Iancu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Ca întotdeauna, foarte amabil. Însă aici avem un proiect de lege extrem de important.
Vi-l supun atenției și dumneavoastră, și colegilor, cu mențiunea că atât Comisia pentru industrii și servicii, dar și Comisia pentru buget, finanțe și bănci au fost sesizate pentru dezbaterea în fond cu proiectul de lege menționat. Senatul a adoptat acest proiect de lege.
De asemenea, Comisia juridică, de disciplină și imunități, Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare au avizat proiectul de lege.
Proiectul de lege se adresează unei situații special create în cadrul Companiei Naționale de Căi Ferate și, în vederea echilibrării economico-financiare a societății, instituie măsuri financiare inclusiv pentru unele societăți comerciale aflate sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
În urma dezbaterilor, cele două comisii au hotărât cu majoritate de voturi adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.