Victor Socaciu

Da, nu știu de ce...

A fost doar o confuzie și îmi cer eu scuze pentru asta, pentru că discutasem cu colegii mei.

În legătură însă cu dublarea filmelor, am să vă țin puțin mai mult, pentru că în spațiul nostru public au fost dezbateri, după cum și dumneavoastră ați văzut, destul de violente asupra acestui demers legislativ.

Eu însă îl susțin cu toată tăria, pentru că sunt convins că este calea corectă în ceea ce ne privește pe noi, pe noi, ca stat național. Vreau să vă aduc, în primul rând, câteva argumente proinițiativă.

Este mult mai confortabil pentru toți oamenii să urmărească un film, fie el artistic sau comercial, în limba maternă și să aibă posibilitatea să urmărească acțiunea filmului, firește, vizual. Este mult mai confortabil.

În al doilea rând, poate argumentul cel mai important în ceea ce mă privește este legat de protecția limbii române. Numeroase semnale, ridicate de toți lingviștii români în ultimii ani, vorbesc despre alterarea gravă a limbii noastre naționale, o alterare care, în ultimii ani cel puțin, a căpătat aspecte absolut nocive. Dacă mai ținem la limba noastră română, atunci va trebui să facem ceva. Acesta este unul dintre canalele de a stopa, pur și simplu, alterarea limbii române prin absorbția de tot felul de neologisme de la academicienii din Bronx și tot felul de expresii care sunt împotriva limbii noastre, și atâta timp cât avem cuvintele noastre românești pentru a exprima tot felul de stări, fapte și așa mai departe, nu înțeleg de ce trebuie să le uităm, să le trecem undeva într-o istorie a limbii noastre și să nu fie ele prezente sau să fie înlocuite de lucruri care nu sunt și nu aparțin corpului lingvistic român, pe de o parte.

Pe de altă parte, avem o pildă pe care ne-o dau niște țări, niște țări despre care nu aș putea să spun că sunt minore. Acest procedeu de dublare a filmelor este folosit în niște state pe care aș vrea să vi le amintesc și poate că ar trebui, pentru dumneavoastră, să fie chiar un moment de reflecție.

În Europa... dar, ca lucru general, înainte de a vi le numi, aș vrea să spun că toate aceste țări sunt țări care sunt nevorbitoare de limbă engleză. Acesta este primul semnal pe care vreau să vi-l transmit.

Și să începem, atunci, plecând dinspre Occidentul nostru european: Germania, Franța, Spania, Italia, Polonia, Cehia, Austria, Ungaria, Grecia, Turcia, Bulgaria și să ne oprim, deocamdată, la aceste țări, care nu sunt țări oarecare, unde se folosește, bineînțeles, dublajul de ani de zile și întreaga populație se comportă ca atare.

Și vă dau niște exemple.

Eurobarometrul din 2008 aduce în planul discuției europene următoarele date: în Ungaria, 84% din populația Ungariei dorește dublajul. Aș vrea să vă puneți și dumneavoastră întrebarea de ce oare. Măcar atât să facem noi, ca parlamentari.

De ce se întâmplă că 78% din germani, din populația germană, doresc dublare? De ce se întâmplă ca 76% din populația Cehiei să dorească dublarea? La fel Spania, Italia, Grecia, Turcia și Bulgaria.