Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 februarie 2014
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Gheorghe Ialomițianu
Discurs
Da.
Pentru o corectă informare a plenului, conform art. 106 din Regulamentul Camerei Deputaților, Camera Deputaților trece la dezbaterea pe articole a proiectului sau a propunerii legislative numai atunci când în raportul comisiei sesizate în fond există amendamente admise sau respinse.
Colegul meu, domnul ministru Ialomițianu, a venit aici la tribună și v-a rugat să acceptați, că are un amendament respins și că vrea să-l susțină. Și rugămintea noastră este să nu mai susțineți că nu știm regulamentul, pentru că adoptarea în calupuri de cinci, zece, cincisprezece, douăzeci nu se face decât cu acceptul plenului, stabilit în ședința de plen.
Regulamentul spune că dezbaterea este pe fiecare articol în parte, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.