Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 februarie 2010
Declarații politice · Trimis la votul final
Ioan Munteanu
Discurs
„Da, pentru reforma constituțională!”
În momentul de față, Constituția României este depășită de realitate, dovadă neclaritățile, ambiguitățile și contradicțiile la care, din ce în ce mai des, Curtea Constituțională trebuie să găsească răspunsuri.
De aceea, Parlamentul României trebuie să desemneze de urgență o comisie formată din specialiști în drept constituțional, care să adapteze Constituția la problematica secolului XXI. Dacă documentul ce va fi întocmit nu va viza anumite scopuri politice ori interese de grup, se va putea ajunge la o cartă a națiunii, valabilă și 40-50 de ani.
Textul noii Constituții ar trebui să lămurească, fără alte posibilități de interpretare, situațiile care acum generează numeroase confuzii și neplăceri. Iată câteva dintre principalele prevederi ce ar trebui formulate foarte precis: Republică parlamentară sau prezidențială? Parlament bicameral sau unicameral?
Vot proporțional, majoritar sau mixt?
Care este relația dintre Președinte și Executiv?
Care este relația Parlamentului cu instituția prezidențială, cu Executivul, cu puterea judecătorească, cu poporul?
Aceste câteva enumerări sunt cele care au generat cele mai multe confuzii și care așteaptă o redefinire precisă și rapidă.
Consider că dacă va exista voință politică și o conlucrare onestă în cadrul comisiei, am putea avea un nou text al Constituției până, cel mai târziu, la sfârșitul anului 2011. Ce bine ar fi!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.