Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 februarie 2018
Informare · respins
Liviu Ionuț Moșteanu
Discurs
Da, s-a vorbit mai devreme că domnul Paul Cotîrleț, coordonatorul Departamentului Centenar, este un fost fotbalist care n-a reușit să se facă mare fotbalist și a declarat că de-asta a intrat în politică. Nu asta este problema.
Problema este că nu se întâmplă nimic. Problema este că domnul Cotîrleț este fostul șef de cabinet al domnului Bădălău și a fost pus să păzească bugetul de 32 de milioane de euro de la Departamentul Centenar.
Pentru toți cei care știu cum funcționează Guvernul și cum funcționează relația dintre SGG și ministere, este foarte clar că, atunci când vrei ca niște lucruri să se miște, niște lucruri în care sunt implicate mai multe ministere să se miște repede și bine, trebuie să le ții în subordinea prim-ministrului și la SGG.
Și de-asta era foarte bine la Secretariatul General al Guvernului, de-asta era foarte bine acolo unde era. Acum a plecat la Ministerul Culturii; nimeni nu știe exact ce se întâmplă, ce e plănuit pentru anul acesta. Pentru că foarte probabil ne vom apropia de sfârșitul anului și ne vom trezi că n-am făcut mai nimic cu sărbătorirea Centenarului, domnul Cotîrleț e bine-mersi acolo și lucrurile nu se întâmplă.
Noi vom vota împotriva acestei treceri, pentru că – din nou, repet –, dacă vrem să se întâmple lucruri, este o chestie foarte importantă pentru România, acest departament trebuie să fie foarte aproape de prim-ministru.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.