Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 septembrie 2017
Declarații politice · Trimis la votul final
Remus Mihai Goțiu
Discurs
Da. Solicitarea de retrimitere la comisie poate are nevoie de un termen și mai lung, pentru că trebuie clarificate foarte multe aspecte.
De altfel, ieri am făcut o interpelare către Ministerul Mediului pentru a ne spune exact care sunt toate ariile naturale protejate care vor urma să fie afectate de acest proiect minier, precum și alte clarificări care trebuie realizate. Nu știu dacă într-o săptămână se îndeplinește și vom primi toate aceste răspunsuri de care trebuie să ținem cont și să le cunoaștem în momentul în care legea va ajunge să fie votată.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.