Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 aprilie 2014
final vote batch · respins
Niculae Mircovici
Discurs
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor deputați,
Este pentru prima dată de când eu sunt în Parlament, din 2004, când observ atâta pasiune la o temă care vizează direct siguranța națională a României.
Vă reamintesc ceea ce am spus în numele Grupului parlamentar al minorităților naționale la sesiunea solemnă consacrată aniversării a 10 ani de la intrarea în NATO.
Grupul parlamentar al minorităților naționale consideră ca o preocupare de bază apărarea națională a României, pentru că a fost factor constitutiv al creării acestei țări la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918.
Faptul că unii dintre colegi au pus problema din punct de vedere politic, nefăcând parte din Comisia de apărare, ordine publică și siguranță națională, este explicabil, dar surprinzător pentru mine este că unii dintre colegii din Comisia de apărare, ordine publică și siguranță națională, care de fiecare dată au avut o poziție echidistantă și de mare interes pentru subiectul principal, respectiv asigurarea securității naționale a României, au pus o problemă care poate fi interpretată din punct de vedere politic.
Eu am fost militar de carieră 39 de ani. Este extrem de important pentru un militar, care se găsește pe o anumită poziție de responsabilitate, să aibă puterea actului de decizie atunci când funcționează armata într-o democrație. Nu putem vorbi de centralizare excesivă atunci când vorbim de apărarea națională. Ea este organizată pe principiul unității de comandă și acțiune. Forța armatei constă în lipsa democrației, așa cum este înțeleasă ea în alte zone.
Pe de altă parte, în momentul în care vorbim de un secretar de stat la Departamentul de înzestrare, de exemplu, că dacă este civil este secretar de stat... Poziția de secretar de stat îi dă o altă putere decât cea pe care o are șeful logisticii armatei în momentul de față. El ce vrea să exprime exprimă numai prin ministru. Secretarul de stat are putere mai mare. Dacă este militar, spune legea că este numit de prim-ministru; da, este numit de prim-ministru, evident, la propunerea ministrului apărării naționale, dar are o altă poziție ca forță față de cineva care este numit de ministrul apărării naționale.
Vă rog, în acest sens, să înțelegem această problemă și așa cum este în alte armate care și-au asigurat puterea și și-au asigurat dotarea. Șeful logisticii este un rang puternic, important în armată. Să asigurăm și noi acest lucru.
Vă mulțumesc.
Noi vom sprijini. Grupul parlamentar al minorităților va vota modificarea legislativă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.