Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 iunie 2014
Dezbatere proiect de lege · respins
Emil Niță
Discurs
Da. Mulțumesc. Stimați colegi,
Am discutat despre achiziții publice foarte mult în ultimul an.
Eu cred că această multitudine de propuneri legislative pe Legea achizițiilor publice n-a avut alt rol... Și s-au întâmplat foarte multe în decursul a 3-4 ani, au existat cel puțin 50 de astfel de propuneri de modificare legislativă a Legii achizițiilor publice.
Și, după o trudă serioasă a colegilor parlamentari, am reușit ca în sesiunea trecută să trecem o lege a achizițiilor publice suficient de cuprinzătoare și cred că și foarte bună, atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru cei care trebuie să parcurgă astfel de proceduri.
Am discutat în această sesiune, într-o ședință anterioară, am discutat și de termene ale diferitelor etape de achiziții publice, termene pe care le-am convenit și pe care le-am acoperit cu cadru legislativ.
Problemele de... ce vrea un guvern sau ce vrea alt guvern eu cred că sunt simple speculații politice. Noi aici nu discutăm de fonduri europene.
Să nu comparăm modul în care s-au atras fonduri europene în mandatele succesive ale guvernelor Boc și cum am atras fonduri europene în mandatele celor două guverne Ponta. Și acum al treilea Guvern Ponta are un mare atu în acest sens.
Deci eu cred că trebuie să respingem acest proiect de lege pentru că noi avem cadrul cuprinzător al Legii achizițiilor publice, avem și termene stabilite pentru diversele faze în procedura de achiziții publice.
Fapt pentru care Partidul Social Democrat va vota pentru respingerea acestui proiect legislativ.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.