Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 noiembrie 2018
other · Trimis la votul final
Tudor Rareș Pop
Aprobarea modificării ordinii de zi
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,
Prezenta propunere legislativă introduce în Legea audiovizualului nr. 504/2002 obligația pentru radiodifuzori de a face distincția clară între opinii și fapte, de a încuraja argumentele medicale bazate pe dovezi și de a include în program perspectiva unui medic specialist cu experiență în tema abordată.
Practic, e un proiect de lege care vorbește despre un drept – dreptul pacientului de a fi corect informat, informații care pot face și fac de multe ori diferența dintre viață și moarte.
Avem, după cum bine știți, 59 de copii morți de rujeolă. Sunt multe cauze în joc, dar una dintre ele este, cu siguranță, dezinformarea, lipsa unui cadru echilibrat de dezbatere, lipsa educației în sănătate, manipularea și folosirea unor platforme media drept tribună pentru impostori și șamani care pretind că știu ce e mai bine pentru sănătatea noastră.
Acest proiect de lege este, în primul rând, dacă vreți, un semnal de alarmă, un gest de prevenție, dacă vreți, pe fondul unor derapaje care ne-au costat și ne costă vieți inocente. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.