Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 mai 2015
Informare · respins
Nini Săpunaru
Discurs
Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, precum și Comisia pentru industrii și servicii au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Proiectul de lege – Legea viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole.
Consiliul Legislativ, cu avizul nr. 1.492, avizează favorabil proiectul de lege, cu observații și propuneri preluate de inițiator.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului juridic de funcționare a filierei vitivinicole în ceea ce privește producerea, atestarea originii, comercializarea și controlul produselor vitivinicole, în acord cu normele europene incidente, astfel încât acestea să asigure o bună aplicabilitate și să garanteze standarde ridicate în ceea ce privește calitatea produselor specifice.
Prezentul proiect de lege propune, de asemenea, transpunerea în legislația națională a ultimelor modificări și completări introduse în sectorul vitivinicol de legislația comunitară.
La data intrării în vigoare a prezentului proiect, va fi abrogată Legea viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr. 244/2002.
În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât în unanimitate să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea prezentului proiect de lege, cu amendamentele admise prevăzute în anexă, care face parte integrantă din prezentul raport.
Prin obiectul de reglementare și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.