Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 septembrie 2008
Informare · Trimis la votul final
Eugen Nicolicea
Discurs
## Da. Vă mulțumesc.
Proiectul de lege rămâne în dezbatere pentru mâine. Trecem la ședința consacrată... la răspunsurile orale la interpelări.
Răspunsul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului la interpelarea formulată de domnul Alecsandru Știucă, din partea Partidului Social Democrat, cu privire la școlile cu predare în limba română din Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria, Macedonia, Albania și Serbia.
Răspunde doamna Gabriella Pásztor, secretar de stat.
## **Doamna Pásztor Gabriella** _– secretar de stat_
## _în Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului_ **:**
## Domnule președinte,
Referitor la interpelarea formulată de domnul deputat, înaintată ministerului, vă informăm următoarele: Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului nu deține informații complete cu privire la întreaga rețea școlară cu limba de predare română din țările menționate în interpelare. Informații despre situația unor școli sau solicitări de sprijinire a acestora le primim exclusiv prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, iar acțiunile de susținere a acestora se realizează prin Ministerul Afacerilor Externe.
De altfel, în cadrul acestei instituții funcționează Departamentul pentru Relații cu Românii de Pretutindeni care asigură sprijinul financiar pentru proiecte derulate de asociații ale comunității românești sau alte instituții, în vederea susținerii învățământului în limba română.
În ceea ce privește măsurile întreprinse de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului pentru susținerea unor școli cu predare în limba română în anul școlar 2007–2008, putem aminti următoarele acțiuni: alocarea de fonduri de la buget pentru reabilitarea școlii cu predare în limba română din Batania, Ungaria, trimiterea de material didactic și beletristică unor școli din rețeaua școlară a Republicii Moldova, participarea la programe de formare a cadrelor didactice a profesorilor care predau în limba română din Ucraina, Ungaria, Serbia, Republica Moldova, susținerea participării unor copii, elevi în aceste școli, în tabere de vară organizate în România, ca de exemplu cu elevi din Ungaria.
Următoarea acțiune, susținerea participării la cursuri de vară, de limbă, cultură și civilizație românească pentru profesori din Ucraina, Serbia, Macedonia, Bulgaria, Ungaria și, nu în ultimul rând, oferirea de burse de studii pentru continuarea școlarizării în România la toate nivelurile de studii pentru etnici români din aceste țări, inclusiv oferindu-le locuri separate elevilor care au finalizat studiile liceale în unitățile școlare cu predare în limba română din Transnistria. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.