Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 aprilie 2013
Declarații politice · respins
Iulian Iancu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Stimați colegi,
Comisia pentru industrii și servicii a fost sesizată pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgență, cu proiectul de lege menționat.
Vreau să vă subliniez că Senatul a adoptat proiectul de lege.
De asemenea, Comisia juridică a avizat favorabil acest proiect.
Proiectul are ca obiect aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 22/2011 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 23/2009 privind activitatea de acreditare a organismelor de evaluare a conformității.
Acest proiect a fost în dezbaterea comisiei și a fost aprobat cu unanimitate de voturi, însă în ședința din 8 mai 2012 Camera a hotărât retrimiterea proiectului la Comisia pentru industrii și servicii, pentru o nouă examinare.
În urma reexaminării, membrii comisiei au adoptat proiectul de lege, a fost retrimis Camerei care, în data de 12 martie 2013, l-a retrimis și, în urma noii reexaminări, membrii comisiei, cu unanimitate de voturi, propun plenului Camerei adoptarea proiectului de lege.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.