Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 martie 2008
Declarații politice · retrimis
Ilie Petrescu
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:
Discurs
Vă mulțumesc, doamna președinte de ședință. Am o interpelare adresată domnului prim-ministru Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu.
De la tribuna Senatului am intervenit prin întrebări și interpelări pentru rezolvarea situației cetățenilor din municipiul Târgu Jiu, subdiviziunile Făguraș, Motrului, ACH, Lotrului, Polata, Ferma de Nuci din zona Slobozia, care nu au
primit titlurile de proprietate, deși locuiesc în aceste zone de peste 20 de ani. Conform legii, primarul a beneficiat de un spor de 50% din retribuția lunară pentru rezolvarea situației titlurilor de proprietate.
Vă solicit să mă informați următoarele:
1. Câte titluri de proprietate au fost acordate după ce am adresat întrebări și interpelări domnului ministru al internelor și reformei administrative?
2. Câte persoane din municipiul Târgu Jiu nu au beneficiat încă de titlurile de proprietate?
3. Dacă titlurile de proprietate nu au fost eliberate, considerați corectă acordarea acestui spor primarului?
4. Ce măsuri veți lua prin autoritatea pe care o dețineți pentru ca, în teritoriu, problema emiterii titlurilor de proprietate să fie rezolvată?
Adresez și cealaltă întrebare, pentru că o să o prezint pe scurt.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.