Monitorul Oficial·Partea II·29 septembrie 2005
other · respins
Marcu Tudor
Discurs
Dac„ m„ asculta˛i, ve˛i afla. Dac„ m„ Óntrerupe˛i mereu, pierdem din timp ∫i iar Ómi da˛i posibilitatea s„ ajungem la ora 21,00 ∫i s„ juc„m a∫a, f„r„ s„ face˛i nimic. V„ place, v-am dat adineauri un exemplu. N-a˛i Ón˛eles din el nimic, s„ v„ fie de bine!
Deci reiau ideea, c„ m-au Óntrerup. S-o reiau a∫a ∫i eu, cum a luat-o Ponta, de patru, cinci ori pe aceea∫i, la infinit.
Domnule pre∫edinte,
Este necesar„ o asemenea prezentare general„ a unor astfel de regulamente ale unor astfel de Camere cum este aceasta, a noastr„, din alte ˛„ri membre ale Uniunii Europene, deoarece, Ón func˛ie de aceste considerente generale, unanim acceptate Ón Uniunea European„, cel pu˛in Ón Uniunea European„, dac„ nu cumva au ∫i alte date, ne vor putea fi de folos Ón modul Ón care abord„m noi discu˛iile generale asupra acestui proiect de regulament. Eu, cel pu˛in, simt nevoia pentru a∫a ceva.
A∫ fi vrut s„ iau ∫i eu cuv‚ntul acum, la generale, dar a∫ a∫tepta cu mare pl„cere o astfel de compara˛ie Óntre aceste domenii, ca s„-mi pot formula o p„rere pro sau contra, exprimat„ Ón cuv‚ntul meu, la general, Ónaintea abord„rii pe articole a regulamentului.
V-a∫ ruga, domnule pre∫edinte, s„ pune˛i Ón discu˛ie asemenea cerere ∫i s„ solicita˛i, la cererea noastr„, de fapt, nu prea m-am exprimat frumos, s„ ni se prezinte, c„ am Ón˛eles c„ au o astfel de statistic„. Mai detaliat, cum consider„ d‚n∫ii, Ón func˛ie de profesionalismul celor care compun asemenea comisie.
V„ mul˛umesc ∫i le vom fi recunosc„tori.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.