Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 octombrie 2007
procedural · Trimis la votul final
Eugen Nicolicea
Aprobarea propunerii de modificare a programului de lucru pentru ziua de marți, 23 octombrie
Discurs
Dacă dorește cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Nu dorește nimeni.
Vă reamintesc că prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea acestor inițiative legislative.
În atare situație, urmează să procedăm în conformitate cu prevederile art. 104 din regulament, potrivit cărora dacă prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea proiectului de lege sau a propunerii legislative, după încheierea dezbaterii generale, președintele cere Camerei să se pronunțe prin vot.
Legea rămâne pentru votul final de mâine.
Deci am încheiat prima parte a ședinței noastre de astăzi. Trecem la partea a doua a ședinței, și anume la prezentarea răspunsurilor orale la întrebări.
Din partea ministerului vizat, Ministerul Agriculturii, are de răspuns domnului Ștefan Valeriu Zgonea, cu privire la seceta devastatoare din Dolj.
Am înțeles că răspunsul este depus scris.
Din partea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, tot pentru domnul Ștefan Valeriu Zgonea — promovabilitatea zero la examenul de bacalaureat la Grupul Școlar Agricol Dăbuleni.
Se solicită amânarea pentru acest răspuns.
Trecem la următoarea parte a ședinței noastre, și anume prezentarea de interpelări și întrebări. Îi voi anunța întâi pe cei care au întrebări și interpelări depuse în scris.
Domnul deputat Victor Ponta — o interpelare depusă în scris.
Domnul deputat Aurel Vlădoiu — patru interpelări depuse în scris.
Doamna deputat Daciana Sârbu — o interpelare depusă în scris.
Domnul deputat Constantin Traian Igaș — o interpelare depusă în scris.
Domnul deputat Eugen Bejenariu — o interpelare depusă în scris.
Domnul deputat Ioan Munteanu — o interpelare depusă în scris.
Domnul deputat Constantin Faina — o interpelare depusă în scris.
Domnul deputat Aledin Amet — două interpelări, pe care le va susține personal. Doamna deputat Lia Ardelean — o interpelare depusă în scris.
Doamna deputat Monalisa Găleteanu — două interpelări depuse în scris.
Domnul deputat Mihai Dumitriu — șase interpelări depuse în scris.
Domnul deputat Victor Sanda — două interpelări depuse în scris.
Domnul deputat Vasile Pușcaș — cinci interpelări depuse în scris.
Domnul deputat Ioan Stan — o interpelare depusă în scris.
Domnul deputat Mircia Giurgiu — zece interpelări, pe care le va prezenta personal.
Domnul deputat Horia Văsioiu — o interpelare depusă în scris.
Domnul deputat Nicolae Păun — o interpelare depusă în scris.
Domnul deputat Valeriu Tabără — trei interpelări pe care le susține personal.
Domnul deputat Petre Străchinaru — o interpelare depusă în scris.